Halatele albe se "vopsesc" în... galben - Spitalele orădene au intrat în subordinea municipalităţii
Pe ordinea de zi a consilierilor locali orădeni reuniţi ieri în şedinţă ordinară s-a aflat şi un material privind preluarea managementului asistenţei medicale acordate prin cele patru spitale din Oradea. Hotărârea de transferare în administrarea Consiliului Local Oradea a celor patru unităţi spitaliceşti a fost luată de Guvernul Boc în cursul lunii decembrie. Măsura însă nu este pe placul grupului de consilieri ai PD-L, care au promis că vor face o întâmpinare la Ministerul Sănătăţii.
Dacă Guvernul Tăriceanu a votat înfiinţarea la Oradea a unui Spital Municipal, care să reunească sub o singură tutelă cele patru spitale, iar municipalitatea orădeană să răspundă direct de managementul lor, Guvernul Boc a abrogat această hotărâre, în schimb, cele patru spitale vor fi transferate municipalităţii. Cum propunerea de preluare a spitalelor sub formă unificată a aparţinut conducerii Primăriei Oradea, modificarea propusă de Guvernul Boc i-a mulţumit doar pe jumătate. În schimb, colegii democrat liberali s-au arătat în continuare împotriva preluării spitalelor. "Această măsură nu este decât o problemă în plus de rezovat pentru noi", a declarat Mihai Groza, consilier PD-L. În schimb, colegul său de partid, doctorul Nicuşor Lepădatu, a ridicat obiecţii referitor la imposibilitatea amestecului în problemele medicale ale spitalelor a administraţiei locale. "Nu ne putem implica din punct de vedere medical, doar putem avea un cuvând de spus în ce priveşte starea clădirilor. Vom înainta la Ministerul Sănătăţii o întâmpinare. Le vom arăta că sunt într-o gravă eroare. Vă garantez acest lucru!", a declarat Nicuşor Lepădatu, surprins de faptul că propriul Guvern are o altă optică faţă de ei în ceea ce priveşte această problemă a spitalelor.
După mai multe dispute, hotărârea de preluare a spitalelor a trecut cu votul consilierilor PNL şi ai UDMR. Consilierii PSD s-au abţinut de la vot, iar cei şapte democrat liberali au votat împotrivă, dovedind, cel puţin, consecvenţă...
Comentarii
Nu există nici un comentariu.