Într-o ţară buimacă, predispusă la tulburări din senin, a fost un om limpede. Într-un timp al agresării - în dosul unor scuze netrebnice - a omului de către om, Adrian Pintea a fost unul dintre tot mai puţinii care se încăpăţânau să ţină bunul simţ la vedere, ca pe un drapel zdrenţuit şi hulit ce ţinea vie utopia normalităţii. Într-o societate ce a transformat prostituţia în virtute şi demnitatea în păcat, el s-a încăpăţânat să haiducească împotriva vulgarităţii, a kitsch-ului, a non-valorii şi a prostiei. Adrian Pintea a fost unul dintre acei artişti care ard sincer şi profund pentru împlinirea menirii lor. Era convins că nimic nu e întâmplător în viaţa unui actor. "Rolurile hărăzite te aşteaptă şi apar la timp", spunea într-un interviu. Din postura unuia dintre marii actori români care l-au jucat pe Hamlet, spunea, încurajator pentru o breaslă prea ades umilită: "Fiecare actor din lume are în el Hamletul personal, inimitabil". Şi mai zicea, în acel interviu, despre opţiunea personajului shakespearian: "Hamlet nu apucă să aleagă. Destinul alege pentru el. Este tragic aşa, dar mai bine decât să faci tu însuţi o alegere proastă". În iulie anul trecut, după premiera operei rock "Jesus Christ Superstar", montată împreună cu studenţii săi de la UNATC, Adrian Pintea înşira cele trei condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un actor: "Să vadă teatru, să mănânce teatru, să respire teatru". A pus în scenă spectacolul pentru că i se părea necesară, în aceste vremi bezmetice, "revenirea la rădăcinile inocente ale rock-ului original şi la tema christică". După zece reprezentanţii, din lipsa unui sprijin financiar, seria de spectacole a fost oprită. La ultima lui aniversare, a 52-a, în 9 octombrie, declara: "A fost o mare dezamăgire. Mare. Dar nu am să renunţ niciodată la nimic. Dezamăgiri cum a fost aceasta nu mă ating, ele sunt constatări. M-am blindat de mult de la aceste dezamăgiri zilnice şi am un sistem de valori imbatabil, pe care nu am să-l schimb după cum bate vântul, în niciun fel". Din acest sistem de valori s-a născut o astfel de atitudine faţă de realitatea înconjurătoare: "Trebuie evitat tot ceea ce se află sub semnul vulgarităţii, al penibilului de tip show erotic, tot ceea ce ţine de scandal şi de zona lumpen a contactului cultural. Depinde de felul în care înţelegi să-ţi păstrezi nu imaginea, ci o anumită igienă mintală, spirituală, culturală şi socială, ca profesionist şi în calitate de cetăţean." Cel mai mult îl înspăimânta "lipsa de sens a unei existenţe". "Perspectiva de a nu descoperi un înţeles mai înalt al vieţii tale de om este cu adevărat înfricoşătoare", declara acest artist deplin, care s-a manifestat la fel de serios, vreme de trei decenii, ca actor de teatru şi film, ca profesor şi regizor, dar şi ca scriitor şi eseist. Din păcate, a plecat la apogeu, când încă mai avea multe de creat pe toate planurile. După ani de căutări şi zbucium, cel care afirma că "iubirea este gustul vieţii" se simţea realizat, atât profesional, cât mai ales în plan personal: "sufletul meu e rotund, e un întreg, e împlinit de tipul de armonie de care a avut întotdeauna nevoie, numai că eu n-am ştiut". Aşa că bihoreanul (la origine) se arăta plin de speranţă: "În perioada asta de graţie în care trăiesc acum sunt adeptul îmbătrânirii demne şi frumoase şi, pe cât se poate, mai plină de energie". Timpul n-a mai avut, însă, răbdare... "Timpul? Povestea asta cu anii n-am înţeles-o niciodată", se confesa într-o emisiune. Am preferat, decât să înşir elogii tardive, să împărtăşesc câte ceva din înţelepciunea lui Adrian Pintea, în speranţa că vorbele lui vor prinde rod. Ne mai rămân, consolatoare, rolurile sale inegalabile din filme precum "Iancu Jianu", "Pădureanca" sau "Un bulgăre de humă" şi din spectacole ca "Hamlet" ori "Thomas A Becket". Şi, dincolo de toate, durerosul răspuns, premonitoriu, la o întrebare ce-i era adresată acum mai puţin de un an: "Daca aţi fi faţă în faţă cu El, ce l-aţi întreba pe Dumnezeu? - De ce eu, Doamne? De ce eu?"... "Cred în puterea de a străluci a actorilor pe scenă. Cred, de asemenea, că există contracte morale în lume şi acestea trebuie respectate. Cred că există prietenie şi că ea costă sufleteşte, aşa cum numai iubirea care costă sufleteşte are forţă şi viaţă. Cred cu tot sufletul că Dumnezeu există şi că veghează asupra noastră şi cred că veghea lui asupra artiştilor este una specială. Iubesc replica adresată de Becket lui Dumnezeu: "Nu cred că eşti un Dumnezeu trist!".