Guvernul le-a diminuat substanţial bugetul! Răzbunare la adresa DNA?
Finalizat pe ultima sută de metri şi în urma vizitei comisiei FMI, bugetul de stat pe 2015 pare a avea lacune clare, mai ales cu privire la banii care vor fi alocaţi Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Coincidenţă sau nu, conform conducerii DNA, noul proiect al bugetului a încălcat legea, nespecificând defalcat fondurile alocate pentru activitatea Direcţiei.
În urma publicării pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice a proiectului Legii Bugetului de stat pe anul 2015, conducerea DNA a făcut mai multe constatatări pe care le-a publicat pe site-ul oficial al instituţiei. "În anexele la proiectul de lege sus menţionat nu se regăseşte fila distinctă de buget pentru DNA, aşa cum prevede art. 4 alin 4 din OUG nr 43/2002 privind DNA, ci doar o filă centralizatoare pentru întregul Minister Public, fără a se identifica fondurile alocate DNA pe anul 2015", susţine conducerea DNA. Mai mult, conform aceleiaşi surse, din analiza filei centralizatoare pentru întregul Minister Public s-a constatat că valoarea bugetului este cu 31,94 % mai mică decât execuția bugetară pe 2014. "În plus, între diminuările bugetare pe anul 2015 se regăsesc și o serie de cheltuieli absolut necesare bunei funcționări a Ministerului Public (inclusiv pentru expertize judiciare, carburanți, materiale și servicii cu caracter funcțional). Subliniem că, luând în considerare fondurile minime necesare bunei funcționări a activității în anul 2015, conducerea DNA a solicitat inițial un buget de aproximativ 25 de milioane euro (echivalent în lei), în comparație cu un buget de 20 milioane de euro aferent anului 2014. Solicitarea inițială, formulată în cursul lunii iulie 2014, a fost reiterată ministrului Justiției, respectiv ministrului delegat pentru Buget la data de 29.08.2014, respectiv 03.12.2014, solicitându-se ca, în plus, la întocmirea Legii bugetului de stat, să aibă în vedere, atât valorile cerute, cât și menținerea, în filă distinctă, a bugetului DNA, conform prevederilor legale în vigoare", se afirmă în comunicatul DNA. Diminuarea este şi mai greu de înţeles dacă luăm în considerare că DNA-ul a adus bugetului naţional bunuri și bani în cadrul cauzelor penale instrumentate, de aproximativ 300 milioane euro în anul 2013, iar până la 30 noiembrie 2014, a indisponibilizat aproximativ 200 de milioane euro.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.