Guvernul a aprobat construcţia Spitalului Judeţean de Urgenţă Bihor
Construirea Spitalului Judeţean de Urgenţă în Oradea prinde tot mai mult contur. Executivul a aprobat alocarea fondurilor necesare ridicării acestei instituţii spitaliceşti, în timp ce anunţul privind organizarea licitaţiilor va fi publicat săptămâna viitoare.
În şedinţa din această săptămână, Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici de investiţii pentru 17 spitale judeţene de urgenţă, trei municipale, patru spitale universitare regionale de urgenţă, patru orăşeneşti şi trei comunale. Printre cele 17 spitale judeţene de urgenţă se numără şi cel din Oradea. Executivul a hotărât ca finanţarea acestui obiectiv de investiţii să se facă de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătăţii Publice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie şi, în completare, din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. Anunţul de participare la licitaţie pentru lucrările de proiectare şi execuţie va fi publicat săptămâna viitoare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.