Gunoierii dau “ultimul avertisment” conducerii RER
Câteva zeci de angajaţi ai operatorului de salubritate RER Ecologic Service au întrerupt, ieri, lucrul, între orele 13.00 şi 15.00, protestând astfel împotriva refuzului conducerii de a semna contractul colectiv de muncă. Pe lângă majorarea salariilor, angajaţii RER solicită şi decontarea integrală a abonamentelor pe mijloacele de transport în comun. Reprezentanţii Sindicatului "Victoria" din cadrul RER Oradea ameninţă cu greva generală, dacă nu se va ţine seama de revendicările lor.
Aproximativ 40 dintre angajaţii RER Ecologic Service Oradea s-au adunat, ieri, la ora 13.00, în curtea societăţii, de pe strada Tudor Vladimirescu, ca semn de protest faţă de atitudinea conducerii faţă de solicitările lor. "Suntem în grevă de avertismet. Vrem majorări salariale, acordarea de sporuri şi condiţii de lucru mai bune", ne-a declarat vicepreşedintele Sindicatului "Victoria", Avram Mureşan. La rândul său, preşedintele sindicatului, Szep Tivadar, a precizat că, dacă nu vor ajunge la nicio înţelegere cu conducerea firmei de salubritate, vor intra în grevă generală miercuri, 12 mai. "Conducerea refuză să semneze contractul colectiv de muncă. În 25 aprilie a expirat termenul până la care trebuia să semnăm contractul", a afirmat Szep. Acesta a menţionat că sindicaliştii au cerut salarii de minimum 810 lei pentru angajaţii care lucrează la spaţii verzi, 850 lei pentru cei care lucrează la curăţenia stradală, respectiv de 950 lei pentru cei care se ocupă de colectarea şi transportul deşeurilor menajere. La acestea se adaugă decontarea integrală a abonamentelor de transport, faţă de 75% cât este asigurat acum, deoarece majoritatea angajaţilor fac naveta, iar abonamentele sunt scumpe. "Ne-au oferit 785 lei pentru lucrătorii la spaţii verzi, respectiv 840 lei pentru muncitorii necalificaţi care lucrează la colectarea şi transportul deşeurilor şi să nu ne mai deconteze defel abonamentele", a afirmat liderul de sindicat.
Directorul general al RER Ecologic Service Oradea, Florin Cepănariu, susţine că greva angajaţilor este ilegală, nefiind parcurse toate etapele necesare declanşării acesteia. În ceea ce priveşte revendicările greviştilor, Cepănariu consideră că sunt nejustificate, în condiţiile în care oferta pe care conducerea firmei le-a făcut-o presupunea o creştere salarială de 18% faţă de anul precedent. "În Contractul colectiv pe ramură este stipulat un salariu minim de 770 lei pentru un muncitor necalificat, cu care noi am fost de acord. Ei nu vor să accepte salariul minim pe ramură", a precizat Florin Cepănariu, care a mai adăugat că, dacă angajaţii vor un salariu mai mare decât cel prevăzut în contractul colectiv, vor dispărea unele facilităţi pe care firma le oferă, cum ar fi decontarea abonamentelor de transport.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.