Grupă de jandarmi, la Aleşd
În scopul asigurării ordinii publice în localitate şi în zona circumscripţiei judiciare Aleşd, la solicitarea Primăriei, începând cu data de 1 noiembrie a.c., în oraş funcţionează o Grupă de Jandarmi Supraveghere şi Intervenţie. Sediul oferit de către primărie a fost inaugurat în prezenţa primarului Zeno Ţipţer, a inspectorului şef al I.J.J. Bihor, col. Ioan Huluban, a adjunctului I.J.J. Bihor, col. Petru Lungu, a comandantului Poliţiei Aleşd, comisar Ioan Pavel, precum şi a procurorului-şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, M. Vidican. În cuvântul său, col. Huluban a menţionat misiunile pe care jandarmii le vor executa, atât independent cât şi în colaborare cu poliţia. De asemenea, a mulţumit Primăriei pentru sediul pus la dispoziţie, fiind convins de o fructuoasă colaborare între jandarmi şi autorităţile locale. În încheiere, a promis că, în anul 2008, efectivul jandarmilor la Aleşd va creşte până la nivelul unui pluton. La rândul său, Zeno Ţipţer, primarul oraşului Aleşd, a mulţumit conducerii I.J.J. Bihor pentru receptivitatea şi promptitudinea cu care a răspuns solicitării primăriei, asigurându-i de o bună conlucrare, idee îmbrăţişată şi de Ioan Pavel, comandantul Poliţiei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.