Pe strada Jean Calvin, În ultimii ani, autorităţile locale au alocat sume exorbitante pentru asfaltarea străzilor orădene. Însă, de cele mai multe ori, gropile care apar după o asemenea lucrare denotă faptul că edilii au reuşit, din nou, să risipească banii publici pe lucrări de proastă calitate. Un exemplu elocvent îl constituie strada Jean Calvin, situată în centrul municipiului, unde, după un îngheţ, gropile din pavaj se întind aproape pe toată strada. „Vai şi amar de strada asta! În urmă cu trei ani, a fost introdusă termoficarea, după care strada a fost asfaltată. Anul trecut s-au mai făcut câteva lucrări, însă doar ceva plombări. Însă atât de bine au fost făcute încât, în câteva luni, gropile s-au întins aproape pe toată strada. Ce fel de lucrări sunt astea? Chiar aşa am ajuns, să ne batem joc de banul public? Aşa putem face de fiecare dată. Toamna asfaltăm şi iarna, după un îngheţ zdravăn, putem să asfaltăm din nou. Dacă tot s-au alocat nişte sume de bani, care nu sunt deloc mici, pentru această stradă, măcar să se facă o lucrare aşa cum trebuie şi nu pe jumătate”, este de părere Anghel Varga, pensionar. Referitor la această problemă, autorităţile locale ţin să îi liniştească pe orădenii care domiciliază pe strada respectivă menţionând faptul că, în cursul acestui an, situaţia străzii se va remedia. „Într-adevăr, desfacerile din pavaj sunt foarte urâte şi trebuie făcut ceva în acest sens. Acolo a fost introdusă cu câţiva ani în urmă o conductă de termoficare de către Electrocentrale şi trebuia refăcut şi pavajul străzii. Chiar şi anul trecut am executat câteva lucrări de plombare pe acea stradă, însă din cauza frigului se pare că putem să o luăm de la capăt. S-au alocat oricum încă 150 de milioane pentru reparaţii prin plombări şi dacă timpul va fi favorabil, vom face aceste lucrări începând de săptămâna viitoare”, a precizat ing. Leontin Pătcaş, şef serviciu Drumuri şi Poduri din cadrul Primăriei Oradea.