Gripa porcină se ţine la distanţă cu pliante şi echipamente de protecţie
Autorităţile sanitare din Bihor au dispus măsuri drastice de prevenire a apariţiei virusului gripei porcine la punctul de trecere a frontierei şi la Aeroportul din Oradea. În acest sens, Direcţia de Sănătate Publică a aprovizionat cu echipamente de protecţie personalul sanitar şi cadrele medicale de la punctul vamal din Borş. De asemenea, sunt distribuite materiale informative, în limbile română şi engleză, iar persoanele care intră în ţară şi prezintă simptome de îmbolnăvire vor completa un chestionar şi li se vor recolta probe pentru analize.
La câteva săptămâni de la răspândirea noului virusul în Europa, şi România se confruntă cu acest tip de de gripă. Potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Sănătăţii, până ieri au fost înregistrate 17 îmbolnăviri pe teritoriul ţării. După ce a fost declarată oficial alertă de gradul şase, autorităţile sanitare naţionale au impus o serie de măsuri, mult mai drastice şi mai precise faţă de precedentele. La nivelul judeţului Bihor, şeful DSP, dr. Marius Pîrcioagă, atrage atenţia asupra importanţei acţiunilor de prevenţie, mai ales că ne aflăm în imediata apropiere a unui punct vamal. Astfel, s-a dispus crearea unei proceduri comune de lucru la Vama Borş, respectiv la Aeroport şi stabilirea modului de abordare a posibilelor cazuri care prezintă suspiciuni. La punctul vamal Borş, campania de informare şi prevenire a răspândirii virusului A1HN1 se desfăşoară fără oprire. Personalul sanitar al Departamentului de Medicină Preventivă din cadrul DSP verifică persoanele care intră în ţară şi vin din zonele afectate, oferind în acelaşi timp materiale informative cu măsurile de protecţie, disponibile şi în limba engleză. Potrivit cadrului medical de la punctul de frontieră, Stana Gheorghe, până în momentul de faţă, nicio persoană din cele care au tranzitat zona nu a prezentat simptomele virusului gripal. În cazul eventualelor situaţii suspecte, evitarea contaminării se face cu ajutorul echipamentelor de protecţie, măşti şi halate, iar la nivelul unităţilor sanitare, sunt monitorizate stocurile de medicamente virale, în special la secţiile de boli infecţioase.
Specialiştii recomandă intensificarea regulilor de igienă personală, în special spălarea mâinilor, folosirea batistei şi tusei pentru strănut, evitarea automedicaţiei şi a călătoriilor în zonele afectate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.