Ca să îşi arate bucuria şi entuziasmul faţă de sărbătoarea iubirii, liceenii de la Grupul Şcolar Industrial Suplacu de Barcău, sub îndrumarea dascălilor Iosif Crăciun, Carina Florin, Ioana Nemeş şi Brînduşa Chira, au organizat marţi, 2 martie a.c., prima ediţie a Balului Miss-Mister liceu 2010.

Cele 10 perechi participante au făcut spectacol, spre bucucria publicului din sală. Din concurs nu au lipsit momentele artistice, precum: declaraţie de dragoste, karaoke, dansul, dar şi probele de eleganţă şi naturaleţe. Spectacolul a fost completat de momentele artistice ale profesoarei de muzică Emilia Şugar, care a cântat şi a încântat publicul spectator cu câteva melodii populare din propriul repertoriu, şi nu numai. Pentru că orice muncă trebuie răsplătită într-un fel, un juriu format din şapte persoane evaluat şi apreciat prestaţiile concurenţilor. După ce juriul a deliberat, directorul prof. Octavian Tripon a fost invitat pentru a înmâna premiile câştigătorilor. Înainte de premierea celor care au câştigat titlul de Miss şi Mister liceu 2010, juriul a decis să dea şi un premiu de popularitate profesorilor Biro Gabriela şi Robert Pintyuca, care au avut amabilitatea şi îndrăzneala de a lua parte la acest concurs. Aşadar, participanţii au dovedit că simt şi trăiesc sentimentul minunat al iubirii, iar concursul le-a oferit ocazia de a combina acest frumos sentiment cu teatrul şi buna dispoziţie.