Grevă generală la instanţe?
Membrii Federaţiei "Projust" strâng semnături pentru declanşarea grevei generale şi a celei de avertisment, fiind nevoie ca 2.000 de sindicalişti să fie de acord cu aceste acţiuni. După strângerea semnăturilor necesare, în 48 de ore va fi declanşată greva de avertisment. Preşedintele FNS "Projust", Ştefania Teleman, a declarat că, dacă sindicaliştii nu primesc, până mâine, un răspuns de la Ministerul Muncii, în condiţiile în care au demarat procedura pentru declanşarea grevei, vor intra în grevă de avertisment, marţi. Astfel, începând de marţi, timp de cinci zile, activitatea personalului auxiliar şi conex din instanţe ar putea fi întreruptă total, timp de două ore. Ulterior, ar putea fi declanşată greva generală, dacă sindicaliştii nu vor primi un răspuns favorabil la solicitările lor. Angajaţii din personalul auxiliar al instanţelor cer plata sporurilor salariale conform deciziilor judecătoreşti obţinute în acest sens.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.