Cel puţin, deocamdată, greva generală a cadrelor didactice poate continua, întrucât procesul privind legalitatea protestului a fost suspendat, ieri, în aşteptarea unei decizii a Curţii Constituţionale legate de trei articole din Legea conflictelor de muncă. Instanţa a suspendat procesul, nu greva Federaţiile din educaţie s-au prezentat, ieri, pentru a doua oară în această săptămână, în faţa Secţiei a VIII-a de conflicte de muncă a Tribunalului Bucureşti, care judecă procesul în care Ministerul Educaţiei şi Cercetării a cerut încetarea, pe motiv de ilegalitate, a grevei declanşate în urmă cu două săptămâni. Instanţa a admis cererea sindicatelor şi a dispus amânarea procesului până când Curtea Constituţională va stabili dacă o serie de articole de lege la care s-a făcut trimitere în acest caz sunt sau nu constituţionale. Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate contesta la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 48 de ore de la pronunţare, decizia de suspendare a procesului privind legalitatea grevei din învăţământ, susţin surse din magistratură. Două variante pentru recuperarea orelor Dacă greva generală va fi, totuşi, suspendată, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihail Hărdău, are două variante pentru recuperarea orelor pierdute de elevi: reanalizarea programei până la sfârşitul semestrului sau predarea materiei în afara orelor de curs cu consimţământul părinţilor. Dacă protestul se va prelungi mai mult, s-ar putea ajunge în situaţia să nu mai poată fie recuperată materia. Un cadru didactic poate avea în jur de 20 de ore pe săptămână, normă didactică. În acelaşi timp, un şcolar din ciclul primar poate avea până la 25 de ore pe săptămână, iar cei mai mari până la 30 de ore. Peste 80% din profesorii bihoreni sunt în grevă Potrivit informaţiilor primite de la Liliana Antonescu, inspectorul general al ISJ, în judeţul Bihor, la ora actuală, peste 80% dintre cadrele didactice din învăţământul preuniversitar sunt în grevă generală, restul reluându-şi activitatea. În ceea ce priveşte proietul de acord propus de Guvern, Liliana Antonescu a declarat că executivul se angajează să finanţeze toate proiectele şi investiţiile din învăţământ, cu o sumă echivalentă cu 1,1% din PIB, în plus, o sumă care se cifrează la 34.500 miliarde de lei. În ceea ce priveşte creşterile salariale, inspectorul general a subliniat că va fi o creştere medie anuală de 630.000 de lei vechi pe cadru didactic, astfel, în prima fază, creşterea salarială până în luna septembrie este de 530.000 de lei, la care se mai adaugă, de la 1 septembrie, încă 330.000 pentru a se ajunge pe ultimele patru luni la 860.000 de lei. Un alt punct dezbătut în cadrul conferinţei s-a referit la calcularea greşită a sporurilor, situaţie în care se află şi profesorii bihoreni. "Până la 31 ianuarie 2006, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării vor stabili valoarea sumelor datorate şi neplătite angajaţilor din învăţământ, însă, prin nesemnarea acordului, sindicatele vor ajunge în situaţia de a da în judecată Ministerul pentru a primi banii cuveniţi", a subliniat inspectorul general.