Grădina zoologică, complet restructurată
Consilierii locali orădeni au aprobat săptămâna trecută extinderea Grădinii Zoologice pe actualul amplasament, suprafaţa totală pusă la dispoziţia acesteia pentru modernizare fiind de 7,5 ha. Valoarea proiectului de amenajare a Grădinii Zoologice este de 19,4 milioane lei, din care 14,4 milioane lei sunt bani alocaţi de Ministerul Mediului.
Lucrările de reamenajare a Grădinii Zoologice vor dura aproximativ doi ani. În acest timp, întreaga zonă va fi complet restructurată. Proiectul prevede construirea unor noi pavilioane şi adăposturi pentru animale şi păsări, a unui spaţiu de joacă, a unei zone verzi, precum şi a unor clădiri noi care să deservească personalul administrativ. Totodată, un corp de clădire cu mansardă va fi transformat într-un acvariu şi un reptilariu. Va fi amenajat un pavilion pentru maimuţe, unul pentru lilieci, iar altul pentru papagali. De asemenea, vor fi construite noi adăposturi pentru cerbi, lame, struţi, zebre, canguri etc. Vor fi reconfigurate şi volierele care vor adăposti speciile de vultur, vânturel, uliu, barză şi porumbei. Carnivorele mari vor fi şi ele răsfăţate cu adăposturi spaţioase. Fiecare va avea la dispoziţie o suprafaţă de 1.000 mp, prevăzută cu câte un bazin cu apă de 100 mp şi o cuşcă de 55 mp. Proiectul prevede ca fiecărui animal să-i fie refăcut habitatul natural. Împrejmuirea fiecărui spaţiu alocat animalelor se va realiza în aşa fel încât să asigure o vizibilitate cât mai bună vizitatorilor. Noua Grădină Zoologică va avea şi două construcţii rustice, care vor permite vizionarea unor filme despre animale. Fiecare adăpost va fi prevăzut cu panouri luminoase, care va conţine informaţii despre fiecare specie în parte. În acest moment, angajaţii Direcţiei Dezvoltare Durabilă, Finanţări Externe din cadrul Primăriei lucrează la redactarea memorandumului de finanţare care va fi remis spre aprobare Ministerului Mediului. După semnarea contractului de finanţare, se trece la întocmirea proiectului tehnic şi la licitarea lucrărilor de execuţie. În aceste condiţii, lucrările de reamenajare ar putea fi demarate la începutul anului viitor, urmând să fie finalizate până la finele anului 2010.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.