Grădina Darvas La Roche "reînviată" de arhitecţi - Proiect de activare urbană
Vineri seara, membri ai Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Bihor, în parteneriat cu Primăria Oradea, au lansat proiectul de activare urbană "Grădina Darvas La Roche". Până în data de 11 octombrie, grădina, reamenajată, va fi deschisă vizitatorilor, iar iniţiatorii proiectului derulează o serie de activităţi menite să atragă atenţia asupra acestui obiectiv aflat în paragină.
Vineri seara, în ciuda ploii torenţiale, grădina vilei Darvas la Roche din Oradea a fost amenajată ca un spaţiu primitor, deschis nostalgicilor, amatorilor de frumos şi orădenilor care vor să dea dovadă de simţ civic. Astfel, membrii ai Grupului de lucru pentru cultura urbană "URB_O" din cadrul filialei Bihor a Ordinului Arhitecţilor din România, au curăţat grădina şi au decorat-o cu jardinière de flori şi mobilier de exterior, demonstrând astfel că, printr-un minim efort, grădina îşi poate recăpata o parte din valoarea pierdută. Până în data de 11 octombrie, în fiecare seară, până la ora 23.00, orădenii sunt invitaţi să socializeze în această locaţie, dotată inclusiv cu un minibar. În plus, doritorii sunt invitaţi să ia parte la o serie de activităţi de la turul arhitectural al oraşului, care se va face pe biciclete, cu ghidaj, de la ora 18.00, la jocuri de societate, şuete, sau ateliere de dezvoltare personală. În data de 10 octombrie, mesajul organizatorilor va ajunge şi în şcoli, în cadrul programului "Oradea în ghiozdan", iar sâmbătă, 12 octombrie, în cadrul Galei de închidere, va avea loc un concert de jazz oferit de formaţia Good Vibes Timişoara. Proiectul de activare urbană Grădina Darvas La Roche este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea şi trage un semnal de alarmă în legătură cu monumentele istorice lăsate în paragină. "Aflată in plin centrul oraşului, cu acces la străzile Iosif Vulcan şi Libertăţii, Vila Darvas La Roche este una dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură Secession din Oradea. Construită în intervalul 1911 - 1912, vila nu este numai o mândrie a oraşului, căci, prin concepţia avangardistă a compoziţiei spaţiale, prin purismul volumetriei şi prin rafinamentul decoraţiei poate sta alături de cele mai originale creaţii arhitecturale europene", spun organizatorii. În ultimele două decenii, vila a rămas fără valoroasele-i vitralii, sau piese de sculptură ambientală, iar curtea este lăsată în paragină. "Această curte interioară, deschisă fiind către strada Libertăţii şi malul Crişului Repede, este locaţia si sursa noastră de inspiraţie pentru evenimentul ce va avea loc în perioada 03 - 11 octombrie, denumit generic "Grădina Darvas La Roche". Ne simţim astfel responsabili pentru soarta unui monument lăsat în voia sorţii, denunţând starea de fapt, activând şi promovând prin activităţile gândite şi create special pentru implicarea şi delectarea publicului larg şi a profesioniştilor, acest spaţiu plin de valoare pentru oraşul nostru", mai spun organizatorii.
Locuri de munca urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul "Info" la adresa de email: teodoraartemiza@gmail.com
Locuri de munca urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul "Info" la adresa de email: man.danuta@yahoo.com