Grad ridicat de realizare a veniturilor la bugetul local
Consilierii locali au aprobat săptămâna trecută, în şedinţă ordinară, contul de execuţie bugetară al municipiului Oradea pe trimestrul I al anului 2011. Municipalitatea susţine că în primul trimestru al execuţiei bugetare din acest an veniturile proprii realizate sunt de peste 45% din totalul prognozat pentru întregul an.
Potrivit Legii nr. 273/2006 - privind finanţele publice locale, proiectul de buget este construit pe două secţiuni: secţiunea de funcţionare şi secţiunea de dezvoltare. În cazul în care veniturile secţiunii de dezvoltare sunt mai mici decât cheltuielile aceleiaşi secţiuni, echilibrul bugetar se asigură prin vărsăminte din veniturile secţiunii de dezvoltare şi utilizarea excedentului anilor precedenţi. În cazul în care secţiunea de funcţionare înregistrază deficit în cursul anului, se rectifică bugetul local prin diminuarea sumelor reprezentând vărsăminte din secţiunea de funcţionare către secţiunea de dezvoltare. Potrivit municipalităţii orădene, primul trimestru al execuţiei bugetare 2011 s-a evidenţiat printr-un grad ridicat de realizare al veniturilor proprii (peste 45% din veniturile proprii estimate pentru întregul an) şi un bun control al cheltuielilor de funcţionare. "Bonificaţia de 8% acordată contribuabililor care şi-au achitat obligaţiile fiscale anuale până la primul termen de plată şi-a atins efectul scontat. Astfel, secţiunea de dezvoltare a înregistrat un excedent de 37.349.219 lei, iar secţiunea de dezvoltare - 27.420.728 lei. Sunt premise pentru o bună derulare a execuţiei bugetare în trimestrele următoare, când sunt programate plăţi pentru obiectivele de investiţii", a menţionat Eduard Florea, directorul executiv al Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.