Diferendul româno-maghiar pe marginea moştenirii Gojdu durează de peste optzeci de ani. Patrimoniul Fundaţiei a rămas înţepenit în Ungaria, de unde nu s-a mai recuperat la timp, pentru a fi folosit în scopul său, aşa cum s-a stipulat de către orădeanul Emanuil Gojdu (1802-1869), în celebrul său Testament din anul 1869, pus în aplicare cu cele mai bune rezultate între anii 1870-1918, în beneficiul tinerilor români ortodocşi. Acum, când toată lumea emite pretenţii, justificate sau nejustificate, sperăm în activarea atitudinii Episcopiei Ortodoxe Române de Oradea, pentru a îndeplini cel mai activ rol de revendicare a moştenirii Gojdu. Cu atât mai mult cu cât există exemplul istoric al marelui episcop Roman Ciorogariu (1926-1936), despre demersurile căruia în această direcţie am adresat câteva întrebări d-lui conf. univ. dr. Constantin Mălinaş - Care au fost planurile de acţiune ale episcopului Roman Ciorogariu şi cum s-a procedat în acest caz? - Cu fermitate, pe două planuri, istoriografic şi practic. În primul rând, pentru clarificarea memoriei curate a lui Emanuil Gojdu, despre care unii spuneau că a fost trădător de neam, deoarece a lucrat cu ungurii, şi în al doilea rând, pentru aducerea la Oradea a osemintelor sale şi recuperarea în ţară a patrimoniului Fundaţiei Gojdu. - Cum rezolvă Roman Ciorogariu prima "dilemă"? - În cartea "Zile trăite", publicată în 1926 la Oradea, lămureşte istoriografic chestiunea cu trădarea. Astfel, el constată corect că Emanuil Gojdu a fost dezgustat de camarila politică de la Viena, care cu perfidie i-a înşelat pe români la 1848, după ce a împins popoarele din Ungaria la vrajbă şi război civil. De aceea el a fost adept al liberalilor maghiari, în grupul de aderenţi ai lui Francisc Deak şi împotriva grupului Kossuth. Alături de liberalii unguri, Gojdu credea şi vedea posibilă ridicarea generală a românilor. După eşuarea unor încercări de progres liberal în comun, Gojdu este dezamăgit. Între 1861-1867, trăieşte acelaşi sentiment, de această dată deranjându-l pactul monstruos încheiat între camarila politică de la Viena şi clasa politică maghiară, care din nou îi sacrifică pe români pe altarul dualismului austro-ungar. Acum vine etapa a doua, când Gojdu se luminează, ajunge la mintea cea mai de pe urmă a românului, în care înţelege că românii nu au ce mai aştepta de la alţii, ci cu mijloace proprii să trebuie să evolueze ca naţiune religioasă, devenind naţiune politică. Dar românii nu aveau mijloacele necesare. Aşa ia naştere proiectul unei fundaţii puternice, ce avea menirea să finanţeze tineretul ortodox român şi să-i ofere sursae de a urma şcoli şi de a se pregăti de lupta adultă pentru identitate colectivă şi emancipare modernă. În acest scop îşi pune toată averea sa şi formează Fundaţia Gojdu, prin testamentul din 1869. Reconstituirea istoriografică, prima dată făcută de către Roman Ciorogariu în 1926, este corectă, îl absolvă şi îl onorează pe Emanuil Gojdu. - Cum a acţionat Roman Ciorogariu pentru recuperarea averii Fundaţiei Gojdu? - În 1926, averea Fundaţiei Gojdu sporise şi ajunsese la circa zece milioane coroane aur, moneda de referinţă în Ungaria la acea vreme. Reprezentanţa de la Sibiu a Fundaţiei dăduse între anii 1870-1918 aproape cinci mii de burse şi ajutoare, dar în acel moment era blocată de Guvernul maghiar şi Fundaţia era oprită să mai funcţioneze în Ungaria. - De ce nu funcţiona în România? - Bună întrebare! În principal, pentru aceeaşi cauză pentru care nu prea funcţionează nici acum, aşa cum am aştepta, la Sibiu. - Concret, ce a făcut Roman Ciorogariu pentru a recupera patrimoniul Fundaţiei Gojdu din Ungaria? - A intervenit foarte mult, a vorbit ca episcop şi membru al Parlamentului României, a purtat corespondenţă, voind a trezi interesul României pentru cauza Gojdu, alături de mitropolitul Nicolae Bălan de la Sibiu. În anul 1934, organizează cea mai amplă acţiune publică pentru Gojdu, în toate bisericile din Eparhia Orăzii. Pentru aceasta, emite Circulara nr.200/34, către Protopopiate, cerând ca duminică, 4 februarie 1934, în toate bisericile să se facă parastas de pomenire a lui Emanuil Gojdu, la 64 de ani de la moarte, apoi să se adopte o Moţiune, cu mai multe puncte, de aducere în ţară a osemintelor marelui mecena şi de recuperare a averii Fundaţiunii Gojdu. Proiectează ca din aceasta să se ridice la Oradea un cămin studenţesc, pentru veşnicirea numelui lui Gojdu. Lângă Moţiune se vor aduna semnăturile enoriaşilor şi toate se vor trimite la Fundaţia Ortodoxă Română de la Cluj, pentru susţinere. Un număr special al revistei episcopale "Legea românească", din 1 februarie 1934, a fost tipărit cu materiale despre Gojdu şi Fundaţiunea sa şi a fost distribuit poporului prin biserici. A fost atunci o fierbere pentru Gojdu în toate parohiile din dieceză, o adevărată mişcare populară, pe care a iniţiat-o şi a patronat-o cu măreţie Episcopul Roman Ciorogariu de la Oradea. Prin aceste acţiuni, dar şi altele, care au fost în continuare, Episcopul Roman Ciorogariu ne-a lăsat un drum şi un model de acţiune, care nu se poate opri, decât prin îndeplinirea cauzei pentru care a luptat, aducerea acasă a Fundaţiei Gojdu, cu toate ale sale. - Având aşa antecesori celebri, ce credeţi că ar avea de făcut Episcopia Ortodoxă Română de Oradea, pentru a le continua tradiţia? - Nu se cuvine ca să răspund eu la această întrebare, dar pot să spun că, din câte am stat de vorbă cu persoane şi personalităţi de la Preasfânta Episcopie, există dorinţa şi preocuparea de a se ridica în fruntea luptei pentru tradiţia şi patrimoniul Gojdu, pentru a fi alături de Mitropoliile ardelene şi Fundaţia "Gojdu" de la Sibiu, deoarece deruta a fost depăşită şi a venit vremea faptelor, iar "pauzele de subiect" Gojdu sunt periculoase şi pe placul părţii adverse...