Ghid turistic al zonei Padiş
Ieri, în Cetatea Oradea, la sediul Fundaţiei Ecotop, a avut loc lansarea oficială a "Ghidului turistic al zonei Padiş din Munţii Bihor". Ghidul a fost elaborat de trei tineri, membri activi ai Ecotop Oradea.
În cadrul unei conferinţe de presă, ieri, au fost prezentaţi atât tinerii care au conceput, elaborat şi finisat ghidul, cât şi motivele care au stat la baza editării acestuia. Astfel, după o muncă laborioasă de aproximativ un an, trei elevi orădeni, membri activi ai Ecotop Oradea (Cristian Mircescu, Andrei Togor şi Norbert Toth), au reuşit, în urma numeroaselor peregrinări în zona Padiş, să elaboreze un ghid care cuprinde traseele turistice din această zonă. "Totul a început în 1995. Am participat la o tabără în Padiş şi am remarcat traseele din zonă. Deoarece în momentul de faţă există un singur ghid turistic de referinţă, "Munţii Bihor -Vlădeasa", al prof. Marcian Bleahu, de la a cărei apariţie se vor împlini în curând 25 de ani, ne-am gândit că o reactualizare a informaţiilor referitoare la traseele turistice din zonă ar fi mai mult decât binevenită", a precizat Cristian Mircescu, coautorul ghidului. Ghidul cuprinde câteva sfaturi utile pentru cei care se aventurează pe munte, prezentarea zonei Padiş, respectiv a câtorva dintre traseele turistice accesibile celor care îndrăgesc muntele. Dintre acestea amintim: traseul Pietroasa - Cabana Padiş, Cabana Padiş - Lumea Pierdută, circuitele Izvoarelor - Someşului Cald, Măgura Vânătă, Cetăţile Ponorului, Galbenei etc. "Ghidul a fost editat în 1.127 de exemplare, investiţia ridicându-se la 3.200 RON. Cei interesaţi de acest ghid îl pot procura direct de la sediul Ecotop din Cetatea Oradea, din Padiş, respectiv de la Administraţia Parcului Natural "Munţii Apuseni". Preţul unui ghid va fi de aproximativ 6 RON", a mai precizat Cristian Mircescu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.