Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată de către Fundatia Ruhama, a fost lansat "Ghidul bilateral pentru parteneriate şi finanţări în Euroregiunea Bihor-Hajdu-Bihar", din cadrul programului de finanţare al Primăriei municipiului Oradea, al Consiliului Local Oradea şi al Fondului Comun al Euroregiunii Bihor-Hajdu-Bihar. Ghidul bilateral pentru parteneriate şi finanţări în Euroregiunea Bihor- Hajd?-Bihar a fost realizat cu sprijinul partenerului maghiar, organizaţia neguvernamentală EU-Roma din Debrecen - Hajd?-Bihar, care a contribuit la realizarea bazei de date cu informaţii despre potenţialii parteneri din Euroregiunea Bihor - Hajdu-Bihar. "Prin informaţiile inserate în acest ghid, ne propunem să contribuim la stimularea relaţiilor de parteneriat între instituţiile şi organizaţiile din cadrul Euroregiunii Bihor - Hajdu-Bihar, în context european. Necesitatea elaborării unui Ghid bilateral pentru parteneriate şi finanţări în Euroregiune este evidentă în contextul actual în care o mare parte dintre fondurile nerambursabile externe alocate atât României, cât şi Ungariei rămân neaccesate, după cum este specificat în Rapoartele anuale Phare", a declarat Marian Daragiu, preşedintele fundaţiei. De asemenea, în cadrul întâlnirii au fost abordate şi alte aspecte importante din activitatea fundaţiei, cum ar fi înfiinţarea Centrului de zi "Prichindel", în satul Rontău, comuna Sânmartin. În prezent, 30 de copii din localitate beneficiază de activităţile zilnice desfăşurate aici, sub îndrumarea personalului specializat. Principala misiune a centrului este aceea de prevenire a abandonului familial şi şcolar, a instituţionalizării copiilor prin asigurarea pe timpul zilei, a unor activităţi de îngrijire, recreere, socializare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară şi profesională. A fost amintit şi programul de asistenţă socială şi medicală a vârstnicilor la domiciliu, serviciu de care beneficiază până în prezent peste 80 de persoane. De asemenea, a fost evidenţiată şi activitatea Biroului de Consiliere pentru Cetăţeni Oradea (BCC), un serviciu de interes public care răspunde nevoii de informare şi consiliere a cetăţenilor, astfel încât aceştia să aibă acces sporit la informaţii privind drepturile şi îndatoririle lor, să beneficieze de consiliere în identificarea posibilelor căi de rezolvare a unor probleme cu care se confruntă şi de ghidare în utilizarea serviciilor publice.