Un nou poet "optzecist" orădean, după Ioan Moldovan, devine "şaizecist" ca vârstă biologică, şi din surse sigure deconspirăm faptul că în curând, nu mai puţin de o lună, va fi urmat de cunoscutul critic şi universitar Ion Simuţ.

Gheorghe Vidican, căci el este intrusul care se face vinovat de această schimbare de prefix, împlineşte frumoasa vârstă de 60 de ani de viaţă şi, după ştiinţa noastră, mai bine de 8 luştri de când trudeşte donquijoteşte pe ogorul elevat, dar pe atât de ingrat al poeziei. Aureolat de o "Caliope" cu harul şi vocaţia artelor poetice, poetul Gheorghe Vidican a crezut şi crede cu tenacitate şi obstinaţie în himerele ce dau târcoale acelora care ştiu că frumosul, emoţia şi candoarea pot fi temelia unei alt fel de lumi, mai apropiate sufletului uman, aflată într-o deplină empatie cu acel efemer care se lasă eternizat cu trudă şi sacrificii în marmura perenă a creaţiei poetice. În inocenţa sa (sau, de ce nu, în nebunia sa!), Vidican ştie că "a face" poezie în pragmatismul/utilitarismul zilelor noastre este o veritabilă utopie negativă, greu digerabilă de yesmanii scrobiţi şi secătuiţi de tot ceea ce mai înseamnă zborul unui albatros, căderea unei frunze, parfumul unei flori, adierea unui înserări, misterul unei femei etc., căci el, "poetul", ştie că a scrie poezie nu e altceva decât gestul demiurgic de a încerca să sculptezi chipul zeiţei "Pallas Atena" în fum sau, de ce nu, în aburii evanescenţi ai primilor zori. Gheorghe Vidican a publicat până în prezent unsprezece volume de versuri, ceea ce denotă faptul că muza îl curtează persuasiv, unele având titluri deosebit de inspirate (enumerăm câteva: "Utopia nisipului", "Sărbători vulnerabile", "Rigorile cercului", sau "Tratatul de linişte", care mi se pare şi cel mai bun ), la fel critici dintre cei mai importanţi s-au pronunţat despre cărţile sale, printre care: Mircea Mihăieş, Dan Cristea, Ioan Moldovan, Traian T Coşovei, Irina Petraş. Paul Aretzu etc. Dotat cu un acut simţ al observaţiei, poetul vede, (re)memorează şi consemnează cu acribie, dar şi cu un sesizabil bovarism, tot ceea ce atentează la luminozitatea retinei, tot ceea ce dinamitează tectonica interioară a stărilor letargice aflate într-o perpetuă pândă tentaculară în formă, oculară în fond, şi poate tocmai de aceea substanţa descriptivă a poemelor sale este pe cât de consistentă pe atât de elocventă. Vidican îşi convinge cititorii că nu de puţine ori timpul trăirii coincide cu cel al mărturisirii, dar şi faptul că între "utopia nisipului" de pe malurile Crişului şi cea de pe ţărmurile imaginaţiei sale, există punţi (in)vizibile ce nu pot fi traversate decât de aceia care cred cu ardoare în poezie şi, parafrazând titlul unui volum de-al său, în minunatele sale "sărbători vulnerabile", căci pentru autor reveria şi emoţia reprezintă tot atâtea stări ce trebuiesc celebrate şi jubilate cu fervoarea vocaţiei şi talentului. Mai în glumă, mai în serios, uneori poetul se răsfaţă amicilor "astorieni" cu faptul că este cel mai mare poet de pe strada sa. Prietenii, tot mai în glumă, mai în serios, confirmă, cu riscul că s-ar putea ca strada aceea, aflată la discreţia posterităţii, să dea chiar în..."paradis". Aşa să fie.

Dar până atunci, La Mulţi Ani, Gheorghe Vidican!

Lucian SCURTU