Gheorghe Costin -candidat la Primăria Beiuş
La Beiuş, primii care au ieşit la "luptă" sunt liberalii, ieri, 25 aprilie, la Sala Mare a Primăriei, în prezenţa preşedintelui PNL, Theodor Stolojan, şi a conducătorului organizaţiei judeţene, deputatul Cornel Popa, fiind prezentaţi candidaţii la primăriile din zona Beiuş - Ştei - Vaşcău.
Fiind un om al locului, deputatul Cornel Popa a subliniat faptul că a ales să înceapă lupta electorală din chiar inima Ţării Beiuşului, iar dezideratele sale şi ale colegilor săi vor fi "ordinea, disciplina şi responsabilitatea" pentru a fi primii care vor da soluţii problemelor bihorenilor. După cum preciza parlamentarul liberal, numele nou era cel al candidatului la Primăria Beiuşului, Gheorghe Costin. În vârstă de 50 de ani, Gheorghe Costin este inginer mecanic, actualmente ocupând funcţia de manager la S.C. CONSAT Beiuş S.A.
După cum reiese din discursul său, Gheorghe Costin se dovedeşte un adept al continuităţii, în eventualitatea câştigării alegerilor de la Beiuş, candidatul liberal propunându-şi să deruleze şi să dezvolte unele dintre proiectele elaborate în actuala legislatură, precum: remontarea reţelei de distribuţie a apei şi a canalizării; îmbunătăţirea calităţii apei, prin aducţiunea din Crişul Pietros şi forarea unor puţuri de adâncime; extinderea reţelei de alimentare cu apă geotermală; modernizarea pieţei agroalimentare; reabilitarea şi modernizarea infrastructurii stradale. Acestora li se adaugă şi câteva "noutăţi": evaluarea cheltuielilor instituţiilor bugetare, în vederea stabilirii unor priorităţi; reanalizarea asocierilor dintre Consiliul municipal şi unii agenţi economici şi, eventual, rezilierea acelor contracte ce se dovedesc nerentabile; elaborarea unui sistem de colectare a gunoiului cu euro-pubela şi euro-containere; finalizarea unui proiect pentru o haldă de gunoi ecologică; menţinerea unui contact permanent cu firmele din urbe.
Preşedintele PNL, Theodor Stolojan, s-a declarat convins de seriozitatea candidatului de la Beiuş, pe care l-a caracterizat ca fiind "un om care a dovedit că poate învinge tranziţia şi a afirmat că liberalii speră că, în Transilvania, vor câştiga în majoritatea reşedinţelor de judeţ şi în alte oraşe.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.