Gardienii publici revin în unităţile de învăţământ pentru a asigura paza elevilor şi cadrelor didactice
Din 15 septembrie,
Conform directivelor trasate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, o dată cu începerea noului an şcolar, se va pune în aplicare planul de asigurare a sistemului de protecţie a elevilor din unităţile şcolare. Planul comun de colaborare cu autorităţile locale a fost pus în aplicare încă în urmă cu doi ani, în municipiul Oradea acţiunea fiind asigurată de către lucrătorii Corpului Gardienilor Publici, care îşi desfăşoară activitatea de prevenire şi combatere a acţiunilor care atentează la viaţa elevilor şi cadrelor didactice în baza unui contract încheiat cu Administraţia Patrimoniului Imobiliar. Reamintim, de asemenea, că Ministerul Educaţiei şi Cercetării a solicitat, încă de la timpul respectiv, conducătorilor de unităţi de învăţământ să instituie câteva reguli, dintre care amintim: accesul în incinta instituţiilor de învăţămnt este permis numai cu acordul directorului sau al profesorului de serviciu; elevii, cadrele didactice au obligaţia să anunţe conducerile şcolilor despre orice caz deosebit ivit, directorii de şcoli având la rându-le obligaţia să înştiinţeze Poliţia şi Inspectoratul Şcolar; ameninţările de orice natură proferate la adresa elevilor, cadrelor didactice sau ale şcolii trebuie comunicate fără întârziere organelor de poliţie, respectiv Inspectoratului Şcolar care are obligaţia să informeze Inspectoratul de Poliţie.
Pentru că mai sunt doar câteva zile până când se va auzi primul sunet de clopoţel (devenit de ani de zile - sonerie, în multe unităţi de învăţământ), ne-am interesat să aflăm care este situaţia în acest plan, câţi gardieni vor face tot posibilul pentru a asigura securitatea elevilor şi, deopotrivă, cadrelor didactice, motiv pentru care l-am contactat pe domnul Dorin Lucaciu, şeful Detaşamentului nr. 1 Oradea al Corpului Gardienilor Publici. Am aflat, în consecinţă, că, începând cu 15 septembrie, se vor reîntoarce la datorie în unităţile de învăţământ 25 de gardieni, pe perioada vacanţei şcolare ei asigurând paza zonelor aglomerate - pieţe, parcuri etc. Astfel, în anul şcolar 2002-2003, după cum ne-a declarat interlocutorul nostru, gardienii au fost prezenţi în următoarele unităţi: Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Liceul cu program sportiv "Bihorul", Liceul Pedagogic "Iosif Vulcan", "Ady Endre", Liceele Teoretice "Lucian Blaga", "Onisifor Ghibu", Grupurile Şcolare "Partenie Cosma", "Mihai Viteazul", "Andrei Mureşan", "Ion Bogdan", "Andrei Şaguna", "Roman Ciorogariu", "Constantin Brâncuşi", "Vasile Voiculescu", Scolile Generale "Lucreţia Suciu", "Alexandru Roman", "Ioan Slavici", "Dimitrie Cantemir", Şcolile Generală nr. 5 şi nr. 11, Grădiniţa nr. 26. În total, 22 de unităţi de învăţământ. "În acest an, este posibilă o suplimentare a numărului de şcoli aflate pe listă. Am avut solicitări şi din partea conducerilor altor unităţi de învăţământ, de altfel chiar în cursul acestei zile, vom afla care anume sunt acestea. Vom face tot posibilul să facem faţă aşteptărilor, adică să asigurăm paza elevilor şi cadrelor dicatice"- ne-a mai spus Dorin Lucaciu.
Aşa să fie! Sigur, ar fi bine ca toate unităţile - de la cele de învăţământ preşcolar şi până la licee şi colegii - să fie păzite straşnic de angajaţii Corpului Gardienilor Publici, totul depinde de buget, vrem, nu vrem, tot la el ne vedem obligaţi (noi, dar mai ales alţii!) a reveni. Totuşi, o propunere: am avut chiar înainte de încheierea anului şcolar amintit la începutul rândurilor de faţă semnale cum că vagabonzii dau târcoale unei şcoli cu predare pentru clasele I-VIII, este vorba despre Şcoala Generală "Nicolae Bălcescu". Poate, poate, s-o găsi un vajnic gardian şi pentru asigurarea securităţii corporale a celor (mai mici) care învaţă aici. Este doar o propunere, dar sperăm să se ţină cont de ea!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.