În cadrul proiectului "Padiş 2003" finanţat de Banca Mondială, în data de 06.07.2003, au început activităţile Gărzii Ecologice. Garda Ecologică este o structură de voluntariat, care funcţionează în cadrul Centrului Regional de Supraveghere Ecologică Munţii Apuseni, formată în principal din membrii ECOTOP şi va desfăşura activităţi de patrulare şi îndrumare a turiştilor aflaţi în zona Padiş, în perioada 05.07 - 01.09.2003. Activităţile specifice ale gardianului ecolog sunt: asistarea turiştilor în orice problemă legată de şederea lor în Padiş, atenţionarea turiştilor care campează în zone interzise, acordarea primului ajutor la punctele de informare, monitorizarea traseelor turistice. În cadrul acestor activităţi, vor funcţiona două puncte de informare turistică la Cantonul silvic Scăriţa şi în Glăvoi, unde turiştii pot obţine informaţii despre zonă, hărţi, pliante, broşuri de prezentare. Reprezentanţii presei sunt invitaţi să participe la aceste activităţi la faţa locului. Informaţii despre posibilităţi de acces şi cazare se pot obţine la sediul organizaţiei, din Piaţa Independenţei, nr. 39, sau la telefonul 441-681.