Ediţia din acest an a Galei Diplomelor va avea loc vineri, 23 iulie, în incinta Lotus Center Oradea, ocazie cu care absolvenţii Facultăţii de Arte Vizuale îşi vor susţine lucrările de licenţă în Design vestimentar, într-un spectacol de modă care se va desfăşura cu începere de la ora 19.00. Evenimentul va fi organizat de către asist. univ. Amalia Judea, coordonator de specialitate design vestimentar, împreună cu studenţii Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea.

Cu acest prilej, absolvenţii, coordonaţi de cadrele didactice Amalia Judea, Corina Baciu, Mihaela Tătulescu şi Hollo Barna, vor aduce în faţa publicului consumator de artă colecţii dintre cele mai variate. Astfel, Popa Zsolt va prezenta colecţia intitulată "Egoista", Elena Spac, colecţia "Sad clown", Natalia Mihoc, colecţia "La guerre interieur", Torok Andreea, colecţia "Loly-pop", iar Lidia Tripon, colecţia "Parfum floral". "Scopul acestui eveniment este promovarea tinerilor designeri absolvenţi, dar şi continuarea unei tradiţii în studiul designului vestimentar ce durează deja de 12 ani", ne-a declarat asist. univ. Amalia Judea. Ajungând în topul facultăţilor de profil din ţară, devansând facultăţi cu tradiţie, cum ar fi cele din Cluj, Bucureşti, Timişoara etc., absolvenţii orădeni de Arte Vizuale în domeniul modei au luat premiul I la concursurile de profil din ţară.