Două incendii au izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Bihor, în urma unei furtuni, din cauza căreia au fost avariate şi două maşini, iar mai multe străzi şi subsoluri din Oradea au fost inundate.

Cinci autospeciale şi 30 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, în Oradea şi în mai multe localităţi din judeţ, pentru a stinge incendii, pentru a evacua subsoluri sau pentru a da jos copaci de pe maşini, în urma ploilor abundente şi a vântului puternic. "În urma trăsnetelor au izbucnit două incendii, unul la Oradea, pe strada Alba Iulia, unde la o locuinţă a ars acoperişul şi o parte din mansardă, iar în localitatea Josani, comuna Măgeşti, a ars o căpiţă de fân", a precizat lt. Cristian Herţe, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor. În acelaşi timp, pompierii orădeni, alături de angajaţi ai Electrica şi ai Companiei de Apă Oradea, au intervenit pentru evacuarea apei din mai multe subsoluri din oraş, pe strada Griviţei, în pasajul de la magazinul Crişul, la intersecţia străzilor Averescu şi Dragoş Vodă, precum şi pe Bulevardul Decebal, respectiv pe strada Roman Ciorogariu.

"Două maşini au fost avariate ca urmare a unor copaci doborâţi de furtună pe străzile Aluminei şi Predeal din municipiul Oradea, iar în trei localităţi din judeţul Bihor - la Vârciorog, Surducel şi Fâşca - au fost afectate parţial reţelele de electricitate. La această oră apele s-au retras, iar cei de la Electrica au remediat avariile produse", a mai precizat lt. Cristian Herţe.