Fundaţia Ecotop, la ceas de bilanţ
Fundaţia Ecotop a organizat, recent, o conferinţă de presă prilejuită de efectuarea bilanţului activităţilor acestei organizaţii, pentru anul 2004. În acest an, membrii Fundaţiei Ecotop au derulat cinci proiecte şi peste 20 de acţiuni în parteneriat cu alte instituţii, în scopul promovării principiilor dezvoltării durabile şi a protecţiei mediului.
În afară de acţiunile deja cu tradiţie ale fundaţiei, organizate anual, cum sunt competiţiile "Undiţarul ecologist", Ecochallenge (concurs interşcolar pe teme teoretice şi practice despre protecţia mediului) sau Ecotura (concurs de turism montan), printre proiectele desfăşurate de Fundaţia Ecotop s-a numărat "Centrul de Resurse pentru Mediu şi Dezvoltare Durabilă". Acţiunea a fost finanţată de Fundaţia pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc, iar în cadrul ei au fost create şi tipărite materiale informative privind protecţia mediului. Proiectul s-a concretizat şi într-o pagină web: www.ngo.ro/legislatie., realizată în colaborare cu două organizaţii similare din Cluj-Napoca şi constituie o bază de date atât pentru asistenţă, cât şi pentru informare deschisă publicului.
Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai din mediul rural, Ecotop, împreună cu alte patru organizaţii din Oradea, Târgu Mureş, Cluj-Napoca şi Alba Iulia, a derulat proiectul "Dezvoltare Durabilă în România". Voluntarii acestor fundaţii au participat, organizaţi în grupuri de lucru, în regiunea Finiş - Remetea, la nouă proiecte finanaţate cu 4.000 de dolari: refacerea Căminului Cultural din Fiziş, amenajarea unui loc de joacă la şcoala din Meziad, amenajarea unui gard la şcoala din Şoimuş, refacerea alimentării cu apă la blocul specialiştilor din Remetea.
În toamna acestui an, mai mulţi voluntari ai organizaţiei s-au implicat în înfrumuseţarea unui spaţiu verde din Oradea (situat la intersecţia străzii Cazaban cu Şoseaua Borşului), prin plantarea de puieţi de frasin, arţar, salcie şi prun negru şi prin igienizarea acestuia.
Confecţionarea şi amplasarea de cuiburi pentru vinderelul albastru, specie rară de păsări, acţiuni de igienizare, testări privind calitatea apei, organizarea de puncte de informare turistică în zonele montane bihorene, în cadrul proiectului "Padiş 2004" sau participarea la cursuri şi formarea de gardieni ecologi pe parcursul proiectului "Garda Ecologică a Munţilor Apuseni" - instruire şi aplicaţii practice, au întregit paleta de activităţi efectuate de membrii fundaţiei. "De fapt, cel mai important lucru vizat de Ecotop, în sensul renaşterii spiritului civic, care este parte integrantă din domeniul ecologiei, este de a forma oameni şi de a crea o atitudine", a afirmat George Togor, preşedintele fundaţiei, organizaţia propunându-şi pentru anul care urmează creşterea numărului de membri activi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.