Totul a pornit de la ideea Andreei Săceanu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Samuil Vulcan". Aceasta a văzut un afiş în care un elev de 18 ani din Râmnicu Sărat solicita ajutor în lupta cu leucemia, iar peste câteva zile, a urmărit la televizor un anunţ umanitar referitor la un copil de 3 ani, din Bucureşti, care suferă de aceeaşi necruţătoare boală. Impresionată, Andreea Seceanu le-a spus colegilor de clasă despre destinul nemilos al celor doi băieţi şi, împreună cu prietenii ei, a trecut la organizarea unui eveniment, de pe urma căruia spera să obţină ceva bani pentru ajutorarea celor doi bolnavi. Şi, pentru că atunci când vrei să faci bine şi Dumnezeu e aproape, tinerii vulcanişti au găsit sponsori şi oameni gata să ajute la organizarea unui astfel de eveniment monden. Locaţia aleasă a fost Discoteca "Viva", din Beiuş, unde sâmbătă, 12 martie, a avut loc "Miss Beiuş". Pe lângă spectacolul oferit de concurente, toate frumoase, a avut loc o tombolă, o prezentare de modă a Casei "Art&Fashion" din Oradea, un minirecital al trupelor "Original" şi "M&Q" de la Casa de Cultură a Tineretului din urbea de pe Crişul Repede, precum şi nelipsita discotecă. Cât priveşte atmosfera, aceasta a fost cu adevărat incendiară, sute de tineri din Beiuş şi împrejurimi distrându-se sâmbătă seara la Disco "Viva". Câştigătoarea concursului "Miss Beiuş" a fost Alina Panda, care a afirmat că este fericită să se afle în postura de frumoasa urbei, dar şi pentru că a participat la o manifestare cu scop umanitar. În final, să precizăm că organizatorii au obţinut din încasările pe bilete, sponsorizări şi tombolă suma de 17 milioane de lei, bani ce vor ajunge la cei doi suferinzi pentru a le aduce un strop de speranţă şi mesajul solidarităţii şi prieteniei tinerilor beiuşeni! Felicitări Andreei Seceanu şi colegilor ei!