Fostul prefect a revenit la conducerea Finanţelor
Cel care, până la începutul lunii, a fost reprezentantul Guvernului în teritoriu, Florian Serac, nu a fost lăsat pe drumuri de către mai marii partidului de guvernământ o dată cu schimbarea sa din funcţie, aşa cum credeau unii că o să se întâmple. Conform informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor, prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 503/2004 din 1 aprilie a.c. (zi în care Florian Serac a fost eliberat din scaunul de prefect), a încetat suspendarea sa din funcţia de director executiv al DGFP Bihor. Astfel, după aproximativ doi ani, acesta a revenit la cârma Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor, preluând controlul instituţiei de la Ioan Mihaiu, cel care asigura interimatul de o bună perioadă de timp. Acesta din urmă a fost numit, începând de miercuri, în funcţia de director executiv adjunct.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.