Fosta Policlinică va fi reabilitată din fonduri europene, nu din împrumut - Contractul a fost reziliat
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat că a fost reziliat contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare a fostei clădiri a Policlinicii Mari, cea care va deveni sediul administraţiei judeţene.
„Contractul de execuţie a fost reziliat cu acordul părţilor. Vicepreşedintele Mălan a discutat şi avem pregătită echipa de arhitecţi şi de specialişti în eficienţă energetică pentru a revizui studiul de fezabilitate, în aşa fel încât să introducă componentele de eficienţă energetică în scopul calificării acestui proiect pentru finanţare pe axa care se va deschide anul viitor pe eficienţă energetică. Noi ne dorim ca în următoarele 20 de zile să aducem studiul de fezabilitate la zi, să aprobăm noii indicatori în şedinţă de Consiliu Judeţean şi să reluăm cât mai repede procedura de licitaţie”, a declarat Bolojan.
Potrivit şefului CJ Bihor, plata se va face din banii judeţului, până se va depune proiectul pentru fondurile europene.
„Sperăm să-l şi câştigăm. Fiind un contract semnat după data de 1 ianuarie 2021, va fi eligibil pentru viitorul exerciţiu financiar. Câştigăm timp şi ne putem asigura că această clădire nu se distruge, aşa cum este astăzi situaţia”, a mai precizat Bolojan.
Reamintim că, înainte de alegerile locale, fosta conducere a încheiat contractul de execuţie cu asocierea de firme Drum Asfalt, Trameco şi Constructorul Sălard, valoarea contractului fiind de 24,8 milioane lei cu TVA. Investiţia urma să fie realizată dintr-un împrumut contractat de vechea conducere, în valoare de 30 milioane lei.
Imobilul din Calea Republicii nr. 35 este monument de categoria B care a fost construit la începutul sec. XX ca Palat al Finanţelor. Clădirea are regim de înălţime D+P+2E (demisol, parter, etaj 1, etaj 2) şi arie desfăşurată de 4.747,31 mp. Soluţia propusă modifică actualul regim la D+P+2E+M (demisol, parter, etaj 1, etaj 2, mansardă), iar aria desfăşurată va creşte la 5.363,91 mp.
Din câte știu clădirea a fost retrocedata Ordinului Ursulinelor. Care va fi chiria ? Nu mai bine ramaneau intr-o cladire proprietate fara a plati chirie iar banii sa-i foloseasca la alte nevoi ?