Fondurile pentru sectorul vegetal, condiţionate de asigurarea culturilor
Producătorii agricoli din sectorul vegetal vor beneficia în acest an de un sprijin financiar din partea statului de până la 7.000 lei (70 milioane lei vechi) pe hectar, în funcţie de categoria produselor, cu condiţia să îşi asigure culturile împotriva calamităţilor naturale, a decis, joi, Guvernul.
Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a precizat că 50% din fonduri vor fi acordate sub formă de bonuri valorice pentru procurarea seminţelor şi a motorinei, urmând ca restul banilor să fie transferaţi direct, conform normelor UE, în conturile bancare care trebuie deschise de către producătorii agricoli, din a doua parte a anului. În categoria culturilor sprijinite financiar cu fonduri de la buget au fost incluse sfecla de zahăr, pentru care se va acorda o sumă de până la 1.500 lei (15 milioane lei vechi)/hectar în funcţie de producţia medie realizată, soia din soiuri nemodificate genetic, cu 500 lei/hectar, plantele textile, cu 900 lei/hectar, orezul cu 1.500 lei/hectar, plantele medicinale şi aromatice, cu 900 lei/hectar, hameiul, cu sume cuprinse între 1.440 şi 1.760 lei/hectar, legumele de câmp şi cartofii timpurii, de la 500 la 1.000 lei/hectar, legumele produse în solarii şi sere reci, cu 4.000 lei/hectar, orzoaica de primăvară, cu 200 lei/hectar, plantaţiile de pomi, arbuşti fructiferi şi căpşuni, cu 400 lei/hectar, viţa de vie din soiuri nobile, cu 200 lei/hectar, precum şi culturile ecologice, cu sume cuprinse între 600 şi 7.000 lei/hectar, în funcţie de cultură.
Pentru orzoaica de primăvară, plantaţii de pomi, arbuşti fructiferi şi căpşuni, sprijinul se acordă într-o singură etapă, sub formă de bonuri valorice, iar la culturile ecologice sprijinul se acordă tot într-o singură etapă, dar cu plata în lei.
Pentru a beneficia de acest sprijin, producătorii agricoli, persoane fizice şi/sau juridice, va trebui să demonstreze că deţin terenurile în proprietate sau în arendă, că şi-au achitat obligaţiile pentru utilizarea terenurilor şi să asigure culturile, conform legislaţiei în vigoare. Fondurile vor fi acordate prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.