Personalul clerical care îşi desfăşoară activitatea în unităţi de cult cu venituri reduse, din mediu rural, va beneficia de un sprijin lunar suplimentar, cu 25% mai mare faţă de cuantumul sprijinului lunar actual, stabilit prin Legea 142/1999.

Vor fi considerate unităţi de cult cu venituri reduse acelea care îndeplinesc cel puţin două dintr-o serie de condiţii, respectiv se află într-o zonă de sărăcie extremă sau cu un grad ridicat de sărăcie faţă de condiţiile medii de trai existente la nivel naţional, credincioşii sunt, în principal, persoane în vârstă, se află într-o zonă a ţării sau judeţului unde rata şomajului este peste media pe ţară, sunt situate în zone izolate, greu accesibile, în zone în care se produc periodic calamităţi naturale sau au fost afectate de curând de o mare calamitate naturală, nu există casă parohială, iar personalul clerical nu deţine locuinţă personală în localitate, precum şi lipsa sprijinului pentru salarizarea personalului neclerical, conform unui proiect de lege aprobat, ieri, de Guvern.
Cuantumul sprijinului lunar la salarizarea personalului din conducerea cultelor şi a unităţilor de cult, altul decât cel asimilat funcţiilor de demnitate publică (1262 de posturi) este: pentru vicepreşedinte uniune, vicar administrativ patriarhal, vicar general, secretar general, consilier patriarhal - (1.638 de lei); secretar patriarhal, inspector general bisericesc, vicar administrativ eparhial, vicar episcopal - (1.422 de lei); secretar Cancelaria patriarhală, consilier eparhial, secretar eparhial, inspector eparhial, exarh, protopop (986 de lei); stareţ, superioară, egumen (741 de lei). Cuantumul sprijinului lunar la salarizarea personalului clerical angajat în unităţile cultelor recunoscute - preot, diacon, pastor, vestitor, imam, rabin - (15.228 de posturi) variază pentru cei cu studii superioare între 551 de lei (debutant) şi 733 de lei (gradul I), respectiv, pentru cei cu studii medii - 510 lei (debutant) - 537 lei (gradul I).