Fond de carte special pentru noua Bibliotecă a Universităţii
Nici bine nu s-au terminat lucrările la noua Bibliotecă a Universităţii din Oradea, unde o serie de volume mai aşteaptă încă să fie puse pe rafturi, că ieri o colecţie de carte impresionantă a ajuns la Oradea tocmai din Paris.
Volumele au aparţinut Monicăi Lovinescu, fiica marelui critic literar Eugen Lovinescu, şi soţului acesteia, Virgil Ierunca, care au locuit o bună parte din viaţă la Paris, unde au deţinut o impresionantă bibliotecă personală, care numără nu mai puţin de 10.880 de volume şi alte câteva colecţii de reviste de literatură. "Unul dintre doctoranzii noştri de la Istorie lucrează la delegaţia permanentă a României la UNESCO, acesta fiind cel care a intermediat donaţia. Cărţile au aparţinut Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca, iar cei doi executori testamentari, Mihnea Berindei şi Gabriel Liiceanu, au hotărât ca volumele să fie donate Bibliotecii Universităţii din Oradea", a precizat Iacob Hanţiu, prorectorul pe probleme administrative din cadrul Universităţii din Oradea, care nu a uitat să amintească şi de contribuţia deosebită a criticului literar Nicolae Manolescu în realizarea demersului. "Donaţia reprezintă un lucru extraordinar pentru Universitatea din Oradea. Prin aceasta se dovedeşte încă o dată că instituţia noastră este privită cu alţi ochi acum", a precizat rectorul Cornel Antal. Cele aproximativ 11.000 de volume, majoritatea în limba română şi franceză, vor fi direcţionate către fondul special de carte, fiind puse la dispoziţia studenţilor doar în sala de lectură. Secţia Bibliotecii în care vor ajunge aceste cărţi va fi inaugurată sâmbătă, 8 mai a.c., a anunţat conducerea Universităţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.