Filialele locale ale partidelor politice se întrec în acţiuni cu ocazia Zilei de 8 Martie. Astfel, după ce conservatorii au organizat aseară, în cooperare cu Uniunea Femeilor Bihor Oradea, la Sala de festivităţi a Liceului Teoretic "Ady Endre", manifestări cultural - artistice dedicate "Zilei Internaţionale a Femeii", în care au fost incluse prezentări de modă, recitaluri de poezii, precum şi programe artistice, azi e rândul liberalilor şi al democraţilor. Membrii organizaţiei Oradea a PNL se vor afla, începând cu ora 12.00, în faţa Librăriei Humanitas, şi vor împărţi flori. De la aceeaşi oră, şi tot pe strada Republicii, vor oferi felicitări şi Organizaţia de Studenţi a Partidului Democrat. De altfel, PD Bihor a invitat, pentru această seară, femeile înscrise în partid, la restaurant. Femeile social-democrate vor fi sărbătorite mâine, de la ora 17.00, la sediul PSD Oradea.