Flash rutier
În trafic, cu un autoturism neînmatriculat
Lucrătorii Biroului Poliţiei Rutiere Oradea au început urmărirea
penală împotriva lui Csurai Sandor, de 31 ani, din Oradea, care, în
5 august a.c., în jurul orei 15.00, a fost depistat în timp
ce conducea autoturismul Opel Kadett, fără a fi înmatriculat, având montate numere de înmatriculare false (5-BH-9894). În cauză continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 77 al. 1 şi 2, din O.G.195/2002, privind regimul circulaţiei rutiere.
A intrat pe contrasens
Daniel-Anton Blăjuţ, de 23 de ani, din comuna Hălăuceşti, circula,
sâmbătă, pe D N 1, în localitatea Urvind, comuna Lugaşu de
Jos, conducând autoturismul Ford Mondeo, cu numărul de
înmatriculare AD-237-XH, proprietate personală, înmatriculat în
Italia. La un moment dat, intrând în depăşire, a trecut pe
contrasens, tamponând frontal autotractorul Renault, având
numărul de înmatriculare BH-04-HIZ, condus regulamentar din
sens opus de B.F., de 30 ani. Din accident a rezultat rănirea
uşoară a conducătorului autoturismului şi a altor patru pasageri.
Biciclişti accidentaţi
Tot în cursul zilei de sâmbătă, la intersecţia străzilor Republicii cu Regele Carol din municipiul Salonta, Laura Iga, de 28 ani, din comuna Tulca, conducând autoturismul Opel Ascona, cu numărul de înmatriculare BH-14-HER, l-a accidentat grav pe C.A., de 71 ani, din localitate, care, circulând cu bicicleta, nu a acordat prioritate în intersecţie, intrând în partea laterală a autoturismului.
Un alt accident în care a fost implicat un biciclist s-a consumat, zilele trecute, pe D.N. 767, în comuna Tileagd. Neasigurându-se la schimbarea direcţiei de mers spre stânga, Florian Mangău, de 46 ani, din comuna Brusturi, conducând o căruţă, a accidentat-o uşor pe A.M., de 22 ani, din Călătani, care circula regulamentar cu bicicleta din sens opus.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.