DOSAR PENAL PENTRU NUMĂR FALS DE ÎNMATRICULARE Marţi, lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor, împreuna cu agenţii Postului de Poliţie Biharia, au organizat o acţiune pe D.N. 19, ocazie cu care a fost depistat în trafic Vandici Ioan, de 58 ani, care conducea autoturismul Dacia 1304, cu numărul de înmatriculare SM-01-ABG, număr care s-a dovedit a fi fals. S-a luat măsura indisponibilizării autoturismului, întocmindu-se dosar penal. URMĂRIRE PENALĂ PENTRU NUMERE EXPIRATE Tot marţi, agenţii Postului de Poliţie Răbăgani l-au depistat pe Toma Nicolae, de 28 ani, din Pietroasa, în timp ce conducea pe D.N. 76, autovehiculul marca Roman, cu numărul de înmatriculare CJ-02-0467, având numerele expirate. În cauză s-a întocmit dosar penal. 128 DE VITEZOMANI, ÎN PLASA RADARELOR! Marţi, între orele 17 - 21, efectivele Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor şi agenţii posturilor de poliţie comunale au organizat 2 acţiuni pe D.N. 1, Oradea - Borod, cu 5 aparate radar în cascadă, şi pe D.N. 79, Oradea -Ciumeghiu, împreună cu reprezentanţi ai R.A.R. şi A.R.R., pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. Cu acel prilej, au fost aplicate 195 de sancţiuni contravenţionale, din care numai 128 pentru viteză, 5 sancţiuni aplicate pietonilor, 9 pentru nefolosirea centurilor de siguranţă, iar 52 pentru alte abateri. A fost constatată o infracţiune de conducere fără permis, valoarea totală a amenzilor fiind de 105.300.000 lei. De asemenea, din cauza defecţiunilor tehnice constatate, au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.