Fitch a confirmat ratingul ZMO pentru creditele pe termen lung la "B+"
Agenţia de evaluare financiară Fitch a confirmat ratingul Zonei Metropolitane Oradea pentru creditele pe termen lung în monedă locală şi valută la "B+", cu perspectivă stabilă, şi calificativul privind datoriile pe termen scurt în monedă străină la "B".
"Ratingurile reflectă principalul obiectiv al Zonei Metropolitane Oradea, acela de a asigura dezvoltarea economică şi a infrastructurii regiunii. Calificativele ţin cont şi de importanţa oraşului Oradea pentru această regiune, în condiţiile în care municipalitatea este principalul sponsor şi contribuabil", se arată într-un raport al Fitch. Pe de altă parte, calificativele iau în considerare flexibilitatea limitată a veniturilor zonei metropolitane şi bugetul redus. "Un angajament clar al Consiliului judeţului Bihor privind respectarea obligaţiilor membrilor Zonei Metropolitane prin garanţii şi/sau o îmbunătăţire a economiei României vor fi favorabile ratingurilor Zonei Metropolitane Oradea", menţionează raportul. Fitch avertizează, însă, că deteriorarea performanţelor bugetare ale regiunii şi a intrării pe teritoriu negativ a marjei operaţionale, pe fondul întârzierii contribuţiei membrilor, şi/sau retrogradarea calificativelor oraşului Oradea vor avea efecte negative asupra ratingurilor Zonei Metropolitane. Marja operaţională a ZMO a scăzut la 8,9% anul trecut, nivel sub media de 38,9% pentru perioada 2005-2009, potrivit calculelor Fitch. Evoluţia reflectă extinderea afacerilor, cheltuielile administrative, creşterea personalului administrativ şi stabilitatea taxelor. "Bugetul limitat al Zonei Metropolitane reprezintă un factor nefavorabil ratingului, dar este acoperit de poziţia solidă a lichidităţilor", adaugă agenţia de evaluare financiară. Gradul ridicat de centralizare al sistemului bugetar din România asigură sprijin adecvat şi control din partea guvernului, în condiţiile în care statul supraveghează autorităţile locale, însă pe de altă parte limitează flexibilitatea bugetară, se mai spune în raport. Zona Metropolitană Oradea include oraşul Oradea şi localităţile Sântandrei, Borş, Biharia, Cetariu, Paleu, Oşorhei, Sânmartin, Nojorid, Girişu de Criş, Toboliu şi Ineu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.