Firmele de pază şi protecţie, în vizorul poliţiştilor bihoreni
Pentru a-şi putea continua activitatea, firmele de pază şi protecţie din judeţul Bihor trebuia să obţină, până în data de 10. 09. 2005, licenţe de funcţionare eliberate de IGPR. Societăţile care nu au obţinut asemenea licenţe sunt obligate să îşi înceteze activitatea, în caz contrar, administratorii acestora riscând o pedeapsă cu închisoarea de la şase luni la trei ani.
Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 16/2005, toate firmele de pază şi protecţie au avut la dispoziţie şase luni pentru a obţine licenţele şi avizele de funcţionare şi pentru a-şi completa regulamentele de organizare şi funcţionare cu activităţile prevăzute de lege. Termenul a expirat în acest sfârşit de săptămână, iar societăţile care nu au depus documentaţiile la termen sunt obligate să înceteze activitatea în domeniu. Pentru a putea obţine toate autorizaţiile necesare, firmele de pază şi protecţie trebuia să depună un dosar şi să în deplinească condiţiile cerute de lege privind numărul angajaţilor, specializarea acestora, activităţile prestate etc., la inspectoratele de poliţie din judeţele în care au sedii, urmând ca întreaga documentaţie să fie trimisă la Bucureşti în vederea obţinerii licenţei. În judeţul Bihor există peste 40 de astfel de societăţi, cele mai multe dintre acestea fiind însă doar puncte de lucru al unor firme înfiinţate pe raza altui judeţ. În ceea ce priveşte societăţile autohtone, reprezentanţii IPJ Bihor spun că există o singură firmă care nu a reuşit deocamdată să obţină licenţa. "Majoritatea firmelor de pază şi protecţie din Bihor sunt doar puncte de lucru. Directorii acestora au obligaţia să trimită licenţa obţinută în judeţul unde societatea are sediul", a declarat Radu Dulcă, comisar în cadrul Serviciului de Ordine Publică IPJ Bihor. Astfel, reprezentanţii IPJ Bihor trebuie să verifice, până în luna octombrie, licenţele tuturor firmelor care îşi desfăşoară activitatea în judeţul nostru, în funcţie de rezultat urmând a fi luate măsurile legale. Funcţionarea fără licenţă aduce după sine răspunderea penală, administratorii care încalcă legea fiind pasibili de o pedeapsă cu închisoarea care poate ajunge până la trei ani.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.