Finiş - Omul de sub privirea lui Dumnezeu
Zilele trecute mi-a fost relatată o întâmplare petrecută nu demult la Finiş. O întâmplare atât de neobişnuită încât, deşi reală, părea mai mult angelică decât telurică. Ascultând această întâmplare, mi-am adus aminte de una dintre mărturisirile actorului Eusebiu Ştefănescu, care povestea că una dintre învăţăturile mamei sale era rostită astfel: "De nu te vede nimeni, te vede Dumnezeu".
Iată ce s-a întâmplat în una dintre zilele lunii trecute, bunul meu prieten, omul de afaceri Nicolae Bogojel s-a deplasat pentru nişte probleme personale la Primăria comunei Finiş. Pe una dintre mesele primăriei şi-a uitat borseta, în care erau actele sale şi suma de aproape 11.000 de euro. După aproape 4-5 ore borseta a fost găsită de dl Ioan Şerb, secretarul Primăriei Finiş, care a anunţat şi Poliţia locală. Dl secretar Ioan Şerb a făcut rost de numărul de telefon al amicului meu, care de urgenţă s-a deplasat, din nou, la Finiş pentru a-şi primi borseta cu tot ceea ce a fost în ea. Aşa a ajuns domnul Ioan Şerb, fiu de ţărani săraci din satul Fiziş nr. 42, sub privirea îmbucurată a lui Dumnezeu şi în ograda laudelor pământeşti pentru acastă faptă de înaltă moralitate şi corectitudine civică. Familia Bogojel îi mulţumeşte din suflet!
Comentarii
Nu există nici un comentariu.