Cel puţin două proiecte al căror beneficiar este Primăria Oradea au primit girul pentru accesarea de fonduri transfrontaliere, iar alte două au trecut în a doua fază de evaluare. Un prim proiect elaborat de Direcţia de Dezvoltare şi Finanţări Externe, care va primi finanţarea peste o lună, este "Aventură, odihnă, distracţie - Promovarea ofertei turistice a judeţelor Hajdú-Bihar, Bihor".

Proiectul se va desfăşura pe durata unui an şi jumătate şi are ca obiect elaborarea a şapte pachete tematice comune care promovează atracţiile turistice ale judeţelor Hajdu-Bihar şi Bihor. Astfel, vor fi elaborate prezentări pentru monumentele istorice şi biserici, pentru tradiţiile populare, turismul rural şi gastronomia din judeţele Hajdu-Bihar şi Bihor; pentru promovarea turismului pentru sănătate; se va elabora un calendar al manifestărilor pe anul 2011 din cele două unităţi administrative; se va întocmi o broşură pentru turismul de afaceri şi de conferinţe, respectiv un catalog al locurilor de cazare şi al restaurantelor, precum şi al zonelor protejate şi parcurilor naţionale. Valoarea acestuia se ridică la suma de 512.295 euro, din care contribuţia Primăriei este de doar 20.045 euro. Cel de-al doilea proiect câştigat, "Patrimoniul digital transfrontalier şi prezentarea istoriei comune, organizarea sesiunilor ştiinţifice, realizarea publicaţiilor", în valoare de 379.675 euro, urmăreşte achiziţionarea instrumentelor necesare procesului de digitalizare şi arhivare a trecutului cultural, respectiv realizarea de publicaţii tipărite şi DVD-uri privind istoria regiunii. Alte două programe au trecut de prima fază de analiză, urmând ca, în toamnă, să fie din nou reanalizate. Dacă se va primi girul comisiei, Oradea şi Debreţin vor beneficia de serviciile unui elicopter ambulanţă pentru intervenţii în situaţii de urgenţă. Valoarea în acest caz este de 2 milioane de lei, iar contribuţia Primăriei Oradea este de 3,5%, adică de 44.500 euro. Alte 2 milioane de lei vor putea fi cheltuite pentru construirea la Oradea a unui centru de intervenţie cardiovascular. "Este vorba despre realizarea unei noi construcţii de 700 mp, lângă Spitalul Clinic Municipal, care va găzdui cel mai important centru de intervenţie pe cord din această parte a ţării.
Proiectul prevede inclusiv dotarea cu echipamente medicale de ultimă generaţie", ne-a precizat Marcel Boloş, directorul Direcţiei de Dezvoltare şi Finanţări Externe din cadrul PMO.