Anul acesta festivităţii de eliberarea a oraşului Oradea şi instaurarea administraţiei româneşti vor fi celebrate în condiţii speciale, din cauza restriscţiilor impuse de pandemia de Covid. La ora 12.00 clopotele bisericilor româneşti din oraş vor bate, iar cele mai reprezentative instituţii publice vor depune o coroană de flori, anunţă municipalitatea. 

 

"În prezent, întreaga lume trece printr-o mare încercare cauzată de pandemia de Covid-19, care ne limitează libertatea de mişcare şi de acţiune. Dar, în pofida situației existente, este bine să ne păstrăm calmul şi să avem sentimente pozitive și să ne aducem aminte de vremurile, tot grele, prin care au trecut și le-au biruit înaintașii noștri.

De-a lungul veacurilor, peste plaiul românesc s-au abătut vitregii multiple, precum inamici cotropitori, epidemii ucigătoare, calamităţi devastatoare şi asupriri nedrepte. Însă bunii noştri înaintaşi le-au depăşit şi le-au biruit cu demnitate, dând dovadă de curaj, răbdare şi încredere.

Se cuvine, aşadar, să ne amintim că Oradea sărbătorește în fiecare an, la 20 aprilie, un important eveniment, ce a trimis orașul nostru pe un alt curs al evoluției istorice: eliberarea, cu ajutorul armatei române, în frunte cu Generalul Traian Moșoiu, de sub regimul bolșevic al lui Béla Kun, în sfânta zi de Paști a anului 1919 și instaurarea administrației românești în Oradea.

Astfel, anul acesta am sperat ca, împreună, să sărbătorim, la Statuia Generalului Traian Moșoiu, 102 ANI DE LA INSTAURAREA ADMINISTRAȚIEI ROMÂNEȘTI ÎN ORADEA, însă având în vedere contextul pandemiei Covid-19, această sărbătoare și programul dedicat acestei zile de 20 aprilie 2021 se va organiza în condiții restrânse, constând într-o simplă depunere de coroane de flori, de către instituțiile cele mai reprezentative ale orașului și județului nostru.

Anul acesta, din nou, vom cinsti memoria înaintașilor noștri, individual, fiecare la casa lui sau la locul de muncă, prin păstrarea unui moment de reculegere, la ora 12, când clopotele bisericilor vor bate și vor anunța, la fel ca în urmă cu 102 ani, în ziua Sfintelor Paști, că Oradea a fost eliberată! La mulți ani, Oradea! La mulți ani, orădeni!", transmite primarul Florin Birta, printr-un comunicat de presă.