Festivalul Vara Verde - Pasionaţi de bicicletă
Oraşul se vede altfel de pe două roţi. S-au convins orădenii care au răspuns vineri provocării Fundaţiei Ecotop Oradea, participând la un tur al oraşului pe două roţi. Evenimentul a făcut parte din cea de-a II-a ediţie a Festivalului Vara Verde, care se desfăşoară în aceste zile, la Oradea, şi cuprinde activităţi pentru persoane de toate vârstele.
Festivalul Vara Verde a debutat marţi, 24 iulie, cu un concurs de desene pe asfalt, în Oraşelul Copiilor, şi atelier de body painting, a continuat miercuri, cu atelier de construit zmee, iar joi, cu o seară de observare a astrelor cu telescopul în Şantul Cetăţii Oradea. Astăzi, 28 iulie, între orele 11.30-17.00, orădenii sunt invitaţi la un exerciţiu cu tiroliana peste Crişul Repede, de pe Podul Intelectualilor, iar de la ora 22.00, în Grota Roşie din Cetatea Oradea, la o seară de cântece. Programul se va încheia cu un spectacol de teatru în aer liber, jucat de trupa Magne de la Palatul Copiilor, care va avea loc mâine, 29 iulie, de la ora 20.00, în Teatrul de Vară din Bastionul Cetăţii. „Scopul acestui festival este de a mobiliza populaţia, în special copii şi tinerii, să facă mişcare, să petreacă mai mult timp în aer liber şi nu în faţa calculatorului", ne-a declarat Eleonora Mircescu, preşedinta Ecotop Oradea. Activităţile sunt susţinute financiar de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Bihor şi Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.