Festivalul de teatru nescris "Morala satului"
În urmă cu zece ani, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor organizau, la Borozel, prima ediţie a Festivalului de teatru nescris "Morala satului". La acea vreme, doar formaţiile din Borod, Şuncuiuş şi Bratca îşi arătaseră interesul faţă de această iniţiativă.
Şase formaţii bihorene de teatru nescris
Cea de-a X-a ediţie a Festivalului de teatru nescris "Morala satului" se va desfăşura la Căminul Cultural Chişcău, sâmbătă, 26 februarie, de la ora 17.00, şi duminică, 27 februarie, de la ora 15.00. În prezent, numărul formaţiilor de teatru de amatori s-a dublat, astfel încât vor participa artişti din Bulz, Bălnaca, Borod, Şuncuiuş, Vadu Crişului şi Chişcău. "Este o formă de teatru popular care îşi are originea în viaţa de zi cu zi a satului, cu şezători de altădată, nuntă, inclusiv reprezentări mimice şi dramatice. În teatrul nescris se apelează la improvizaţiile şi talentul interpreţilor, subiectele fiind prelevate din mediul rural (prostia, beţia, adulterul, relaţiile conflictuale părinţi - copii, soacră - noră), finalizând spectacolul cu o morală", ne-a mărturisit Crăciun Parasca, de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor. Actorii sunt săteni de diferite categorii sociale, care cunosc foarte bine realităţile satului contemporan.
Piese în premieră şi în reluare
Sâmbătă, de la ora 17.00, vor fi reluate piese din ediţiile precedente, cu participarea formaţiilor din Şuncuiuş ("S-a întors la prima nevastă"), Borod ("Cine face ca mine"), Bălnaca ("Nunta proştilor"), Vadu Crişului ("Aşteptând-o pe mătuşa") şi Chişcău ("La femeia iubăreaţă"). Duminică, potrivit tradiţiei, vor fi prezentate spectacole în premieră de către interpreţii din Bulz ("Supărarea poştaşului"), Şuncuiuş ("Tulai Doamne nucul meu"), Borod ("Ca la noi, şi pe la voi"), Bălnaca ("Sacul cu cucuruz"), Vadu Crişului ("Mărul de lângă gard") şi Chişcău ("În peţit la Chişcău").



Comentarii
Nu există nici un comentariu.