Festivalul de Filme de Animaţie Metrion, ediţia a doua
În perioada 28-30 octombrie, la Oradea, va avea loc a doua ediţie a Festivalului de Filme de Animaţie Metrion (MAFF), în Cinematograful Libertatea şi Clubul Gekko. Printre oaspeţii festivalului se vor număra M. Tóth Géza, nominalizat la premiile Oscar pentru animaţia scurtă "Maestro", respectiv renumitul regizor de animaţii Victor Antonescu.
Festivalul va fi organizat în jurul temei "Răpirea Europei" şi faţada acestuia, care este definită de taurul roşu şi Miss Europa, "personaje" din scriitura cu acelaşi nume a lui Demeter Szilárd. Asociaţia Metrion a lansat şi un concurs de animaţie pe această temă, câştigătorii urmând a fi premiaţi în cadrul festivalului. În cele trei zile se vor proiecta animaţii scurte în cinematograful "Libertatea" din "Vulturul Negru" (intrarea sub pasaj) şi se vor organiza discuţii cu regizori renumiţi la care poate participa fiecare amator de animaţii. Pe lângă proiecţii de animaţii şi discuţii, vor avea loc performance-uri şi concerte, susţinute în Clubul Gekko, de pe strada Tudor Vladimirescu, de trupele "Sajnosbatár", din Ungaria, respectiv "Red Bull Sound".
Festivalul este organizat de Asociaţia Metrion, în parteneriat cu Asociaţia pentru Tinerii şi Studenţii din Partium (PIHE).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.