Faţa ascunsă a sărăciei şi degradării civice
Navetiştii haldei de gunoaie sau...
Dacă ar sta cineva să numere câţi rromi se găsesc zilnic în perimetrul gropii de gunoi a municipiului Oradea, cifra depăşeşte o sută. Nici măcar de Sărbătorile de Iarnă rromii care şi-au făcut o ocupaţie din a scormoni prin groapa de gunoi nu au stat acasă.
Autobuzele 16 şi 11 transportă zilnic un număr impresionant de ţigani care fac naveta între Cartierul Voltaire, Tocai şi halda de gunoi, locul lor de muncă. Din fier vechi, hârtii şi cartoane adunate, rromii câştigă lunar între două şi trei milioane de lei. "Am 30 de ani şi opt copii, bărbatul mi-a murit şi nu ştiu ce aş face dacă nu ar fi groapa de gunoi", spunea zilele trecute o ţigancă cu doi copii mici după ea. Cine are norocul să călătorească alături de ei în autobuze se satură de călătoria cu aceste mijloace de transport pentru o lungă perioadă de timp. Vin dimineaţa, la ora 5, şi pleacă seara, o mare parte dintre ei, după ora 20.00. Nici controlorii de bilete nu-i prea deranjează, fiindcă nu le poate face nimic. Primăvara şi vara, foarte mulţi dorm prin preajma haldei de gunoi, prin bălării şi boscheţi, sau colibe din cartoane. Unii au cerut să fie lăsaţi să locuiască lângă groapa de gunoi, cei mai curajoşi şi-au improvizat chiar nişte căsuţe în zonă.
Întrebarea e ce se va întâmpla cu aceşti navetişti, când se va închide groapa ce a devenit un "loc de muncă" pentru mulţi dintre rromi? În afara acestor scormonitori în gunoi, printre tomberoanele dintre blocuri, îşi duc viaţa poate de trei ori mai mulţi rromi aflaţi în căutarea hranei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.