Fără inginerii imobiliare la vânzarea cabinetelor medicale
Iniţiativa administraţiei orădene de a scoate la vânzare cabinetele medicale de pe raza municipiului a stârnit vii nemulţumiri printre unii deţinători de contracte de închiriere a unor astfel de spaţii.
Noul primar al municipiului, Ilie Bolojan, a recunoscut că a avut două modalităţi pentru a realiza acest lucru. O primă cale viza scoaterea la vânzare a tuturor cabinetelor medicale, inclusiv cele în care "unii medici se fac că îşi practică meseria", respectiv să scoată la mezat doar acele spaţii care se justifică a fi vândute medicilor care înţeleg să susţină actul medical. Executivul a hotărât să fie oferite prin negociere directă către actualii deţinători doar 80% dintre cabinetele medicale, motivând că restul spaţiilor fie vor fi scoase la licitaţie, fie vor fi redistribuite pentru alte activităţi. Bolojan a precizat că există trei categorii de chiriaşi ai acestor spaţii cu destinaţie de cabinete medicale. Din prima categorie face partea majoritatea medicilor de familie şi stomatologii care îşi exercită cu responsabilitate meseria. În schimb, în a doua categorie sunt incluşi acei chiriaşi care, datorită poziţiei lor, având conexiuni la conducerea sistemului sanitar, la conducerile spitalelor sau cu conexiuni personale, au închiriat spaţii chiar dacă nu au funcţionat acolo sau au funcţionat doar sporadic. "Din a treia categorie fac parte "învârtiţii" Oradiei, cei care şi-au făcut un scop din a contracta spaţii, au plătit chirii modice şi acum aşteaptă să le cumpere la valoarea de inventar. Nu suntem de acord să-i împroprietărim încă o dată!", a spus Bolojan.
Acesta a şi venit cu un exemplu concludent: din cele 50 de cabinete medicale de pe Tudor Vladimirescu, 12 nu vor fi vândute. Totodată, Bolojan a precizat că vânzarea acestora se va face la valoarea de inventar, în schimb, cumpărătorii cabinetelor vor fi obligaţi să amenajeze spaţiile de aşteptare, faţadele şi spaţiile comune.
Domnul primar habar na-re de lege; cum sa se vanda la valoarea de inventar cand legea specifica clar ca pretul va fi stabilit de un evaluator.