În sala de jocuri sportive a Universităţii din Oradea, a avut loc joi, 29 octombrie a.c., deschiderea oficială a sesiunii de comunicări ştiinţifice "Educaţia fizică şi sportul din România - prezent şi inovare", la care au fost prezenţi numeroşi invitaţi de seamă, cum ar fi: decanii facultăţilor de profil din ţară, personalităţi din lumea sportului, dar şi reprezentanţi ai administraţiei locale.

 

În cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice, ce s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, a avut loc şi o conferinţă ştiinţifică internaţională "Educaţia fizică şi sportul din România - prezent şi inovare", la care au luat parte cadre universitare de la facultăţile de profil din: Franţa, Portugalia, Slovacia, Ungaria, Spania, Brazilia, SUA, Anglia, China etc. Programul conferinţei a fost împărţit în şapte secţiuni, având peste 100 de invitaţi. "Suntem foarte mândri că în Oradea are loc o astfel de manifestare ştiinţifică, prin care se dovedeşte faptul că activitatea ştiinţifică şi academică se desfăşoară la un nivel ridicat în oraşul nostru", a precizat dr. Gheorghe Carp - viceprimarul municipiului Oradea, care a mai adăugat, de altfel, că municipalitatea va sprijini de fiecare dată Universitatea în organizarea evenimentelor de acest gen ori de câte ori este nevoie. Deosebit de încântat s-a dovedit a fi şi rectorul Universităţii din Oradea - Cornel Antal, pentru că Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport organizează o astfel de conferinţă atât de importantă. "Sunt convins că, prin această conferinţă, va creşte prestigiul atât al Facultăţii cât şi al Universităţii, atât pe plan naţional, cât şi internaţional", a specificat acesta. De asemenea, conducerea Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport va organiza azi, de la ora 10.00, în Aula Magna a Universităţii, o sărbătoare cu ocazia aniversării a 45 de ani de la înfiinţare. La eveniment sunt invitaţi să participe toţi absolvenţii Institutului de Educaţie Fizică şi Sport din Oradea de la înfiinţare până în prezent.