Fiindcă mai sunt doar câteva zile până la sesiunea din vară, studenţii medicinişti străini şi-au pus de-o parte pentru câteva ore cursurile şi cărţile de specialitate şi au încins, ieri, în curtea Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea.
o petrecere, unde cele mai rostite cuvinte au fost: socializare, distracţie şi voie bună.

Manifestarea, ajunsă la a treia ediţie, a adus anul acesta o noutate. Dacă la precedentele petreceri doar se dansa, la cea de ieri tinerii au avut ocazia să consume specialităţi culinare specifice fiecărei naţionalităţi. Astfel, aproape 100 de studenţi originari din Germania, Pakistan, Oman, Suedia, Iran, Arabia Saudită, Grecia, Mauriţius, dar şi România au gătit mâncăruri tradiţionale, cel mai apreciat fiind halalul, produs specific musulmanilor. Joe Vallmer, liderul studenţilor străini, ne-a precizat că întrunirea are ca scop socializarea tinerilor de culturi diferite, reprezentând, în acelaşi timp, o mică recreere înaintea sesiunii din vară. De asemenea, în cadrul petrecerii, viitorii medici au scos la vânzare cărţile de medicină de care nu mai au nevoie, iar bobocii au profitat de ocazie, achiziţionându-le la un preţ convenabil.

Dacă mâncarea a fost consumată în cel mai scurt timp, muzica internaţională a întreţinut atmosfera până seara, când ghiftuiţi, obosiţi, dar eliberaţi de stresul de dinaintea sesiunii de vară, tinerii au pornit spre casă mai bogaţi cu câţiva prieteni.