Facilităţi la plata medicamentelor pentru tineri şi femei
Contravaloarea medicamentelor prescrise pentru tratamentul copiilor în vârstă de până la 18 ani, a tinerilor elevi, ucenici sau studenţi, cu vârstă cuprinsă de la 18 până la 26 ani şi fără venituri din muncă, precum şi a femeilor însărcinate sau lăuze fără venituri sau cu salarii sub venitul minim se suportă din fondul de asigurări sociale de sănătate.
Contravaloarea acestor medicamente va fi suportată din fondul menţionat la nivelul preţului de referinţă sau de decontare, potrivit unei decizii aprobate în şedinţa de joi a Guvernului. Actul normativ defineşte preţul de decontare ca fiind cel stabilit prin ordin al ministrului Sănătăţii, pentru unele medicamente la care nu se stabileşte preţ de referinţă. Lista acestora se aprobă prin ordin al ministrului de resort. De asemenea, se suportă din fond, la nivelul preţului de referinţă, şi valoarea medicamentelor, prevăzute în lista asiguraţilor, care sunt prescrise pentru tratamentul persoanelor care beneficiază de asistenţă medicală gratuită, al persoanelor persecutate din motive politice sau din motive etnice, precum şi al persoanelor deportate în străinătate ori al prizonierilor, în cazul veteranilor de război, al invalizilor şi al văduvelor de război.
De aceleaşi condiţii beneficiază şi persoanele care au luptat pentru victoria Revoluţiei din 1989 şi persoanele cu handicap, în condiţiile stabilite de lege. O altă decizie a Cabinetului se referă la includerea persoanelor returnate în ţară sau expulzate, inclusiv victimele traficului de fiinţe umane, aflate în procedurile de stabilire a identităţii, în categoria persoanelor asigurate. Acestea vor beneficia de asigurare de sănătate, fără plata contribuţiei aferente. Prevederea face parte din angajamentele asumate în negocierile cu Uniunea Europeană privind justiţia şi afacerile interne.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.