Expoziţii de afişe şi carte
Elevii de la Liceul Teoretic German "Friedrich Schiller" din Oradea au făcut ieri o călătorie în trecutul glorios al Europei şi au marcat ziua de 9 mai printr-o serie de activităţi educaţionale.
Ziua Europei a fost celebrată de elevii unităţii de învăţământ împreună cu profesorii acestora. Cu mic, cu mare, conştienţi sau nu de semnificaţia zilei de 9 mai, elevii au luat cu asalt sala festivă unde au celebrat ieri Ziua Europei. Pentru început, prof. Gheorghe Hanga le-a pregătit tinerilor un concurs cu tema "Cunoaşterea Uniunii Europene - Periplu Europen" şi pentru că un eveniment de asemenea amploare nu se putea desfăşura fără ritmuri melodice, corul şcolii, condus de prof. Claudia Morar, a interpretat "Oda bucuriei". A urmat apoi o activitate în cadrul proiectului "Primăvara europeană", realizată de prof. Maria-Adriana Bunea, cu ajutorul căreia elevii au redescoperit frumeseţile europene. Tot în cinstea semnificaţiei zilei de 9 mai a fost organizată o expoziţie de afişe cu tema "Iubesc Europa", acestea fiind selectate on-line, dar şi o expoziţiei de carte, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", din Oradea. Întreaga manifestare a foct coordonată de profesorii Maria Adriana Bunea, Gheorghe Hanga, Gheorghina Petrişor şi Mariana Trofin.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.