Expoziţie inedită din sudul global al Terrei - O lume într-o remorcă
Până la sfârşitul acestei luni, elevii din Bihor au ocazia să participe la o expoziţie inedită. Organizată într-o remorcă de TIR, expoziţia prezintă idei ale elevilor şi profesorilor transpuse în reviste, jocuri, afişe şi filmuleţe, şi poate fi vizitată între 09.00 şi 16.00, de luni până vineri, în curtea Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu".
Caravana GlocalTour transpune ideile locale la nivel global, într-o manieră inovativă şi interactivă: o expoziţie multimedia aflată într-un camion ce face un turneu prin România timp de 7 luni (Cluj-Napoca, Tîrgu-Mureş, Sibiu, Vama Veche, Bucureşti şi Oradea). Camionul este neconvenţional - împărţit în patru săli mici şi un spaţiu central deschis şi conţine terminale electronice, echipamente multimedia, obiecte de expoziţie din Ţările din Sudul Global, idei ale elevilor şi profesorilor transpuse în reviste, jocuri, un e-book cu lecţii globale, afişe şi filmuleţe. "Intrarea este liberă iar micuţii vin la această expoziţie atraşi de lumini şi culori iar cei mai mari vor să asculte poveştile oamenilor care trăiesc în alte colţuri ale lumii. Am fost în multe oraşe cu acest muzeu, dar doar în Oradea am instalat muzeul chiar în curtea unei şcoli. Ne-au vizitat deja aproximativ 700 de copii, cei mai mulţi de la Onisifor Ghibu dar zilele viitoare ne aşteptăm la şi mai mulţi elevi pentru că atât de la noi cât şi de la Inspectorat s-au trimis invitaţii la toate şcolile din judeţ. Scopul acestei acţiuni este acela de a-i face pe copii să conştientizeze problemele care sunt la această oră, în lume", a spus, pentru Crişana, Andrei Balint, coordonatorul GlocalTour. Ajutaţi de instrumente audiovizuale moderne - touch screens, track-uri audio, hărţi interactive şi jocuri - vizitatorii vor avea oportunitatea de a afla poveştile extraordinare ale unor oameni din Africa, America de Sud, dar şi exemple de succes locale. Expoziţia este ghidată virtual de tineri din ţările în curs de dezvoltare, care vor explica impactul personal al problemelor globale. Se va discuta despre reducerea sărăciei, accesul universal la educaţie, promovarea egalităţii de gen, reducerea mortalităţii la copii şi îmbunătăţirea sănătăţii materne, combaterea HIV/SIDA şi a altor boli, asigurarea sustenabilităţii mediului, crearea unui parteneriat global pentru dezvoltare, interdependenţele local-global, Drepturile Omului, Comerţ Echitabil, Globalizare, Educaţia pentru Pace, Asistenţa Oficială pentru Dezvoltare. GlocalTour este un proiect educaţional co-finanţat de Comisia Europeană, organizatorul principal al expoziţiei fiind Institutul Român pentru Pace PATRIR, în colaborare cu 3 parteneri internaţionali din Polonia, Germania şi Italia.



2013 este anul in care Fondurile NERAMBURSABILE Europene se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Aflii mai multe detalii pe site-ul:wwwfondurieuropenenerambursabile.ro