Expoziţie de pictură la Galeria de Arte Vizuale
Iubitorii de artă s-au reunit luni, de la ora 17.00, la Galeria de Arte Vizuale din Oradea, pentru a participa la vernisajul expoziţiei personale de pictură a artistului plastic Ioan Miklos, membru al filialei UAP Oradea. La eveniment au luat parte reprezentanţi ai unor instituţii de cultură din Oradea, artişti plastici, absolvenţi ai Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea, precum şi elevi ai Liceului de Artă din Oradea. Amfitrion a fost Aurel Roşu, preşedintele filialei UAP Oradea.
Cuvântul de deschidere a aparţinut dr. Ramona Novicov, critic de artă. "Consecvent cu sine, Ioan Miklos rămâne, în mod explicit, un grafician - adică lumea sa interioară se lasă definită, predilect, prin linie: o linie clară ca un tăiţ despărţitor ce modelează feliile de spaţiu asemeni dălţii, mai blânde, a unui sculptor", a apreciat criticul de artă. În cadrul evenimentului, conf. univ. dr. Nicolae Brânda şi Crăciun Parasca, consilier la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor au vorbit despre tradiţia de pictură a grupului de artişti din Beiuş. Ioan Miklos a expus aproximativ 35 de lucrări, grafică şi pictură (pictură modernă îmbinată cu arta clasică tradiţională).
Lucrările pot fi admirate la Galeria de Arte Vizuale, din Oradea, str. Republicii nr.15, zilnic, între orele 11.00 - 16.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.