Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor organizează, luni, 19 aprilie, de la ora 17.00, la Teatrul "Arcadia" (în pasajul Vulturul Negru), o expoziţie de modă intitulată "Parfum de primăvară", ce reuneşte ideile creatoarei orădene, Elena Ciuruş, ajutată de modista Ecaterina Grapă, din Bucureşti. Programul va debuta cu vernisajul expoziţiei de fotografii, urmat de o paradă de modă a manechinelor de la Ballint Artistical Unit. Cei prezenţi vor asista, în continuare, la un concert de pian şi arii din opere, susţinut de asist. univ. Antoanela Isaiu, asist. univ. drd. Oana Lianu, asist. univ. Simona Furdui Boboia şi Alice Axinte. Pentru pasionatele de goblenuri, dr. Rodica Marian va face o prezentare a acestora, pentru ca, în finalul programului, să fim introduşi în lumea muzicii de orgă cu ajutorul interpretului Daniel Vura şi a filmărilor cu Samuel Vura. Intrarea este liberă.